de Cătălin Parfene
”Omul sfințește locul” este zicala care se potrivește de minune cu ceea ce face Gheorghe Hagi la Constanța.
Lăudat și contestat în egală măsură, ”Regele” a pornit practic de la zero, a și fost sprijinit, dar cert este că din academia care-i poartă numele au ieșit în ultimul deceniu două campioane ale României, Viitorul în 2017 și Farul în 2023.
La fel de frumoasă este și povestea echipei feminine Farul Constanța, pe care Hagi a înființat-o, de voie, de nevoie, după reglementările Federației Române de Fotbal, în 2022.
Și dacă FCSB sau Dinamo încă se zbat în ligile inferioare cu echipele lor de fete, Farul a devenit deja, în doar doi ani, clubul numărul 1 din fotbalul nostru feminin.
Înființată în 2022, echipa lui Hagi a promovat imediat, în 2023, în prima ligă și, la primul ei sezon în eșalonul de elită, a câștigat titlul de campioană în 2024.
”Fotbalul feminin a fost astfel prezent din vara anului 2022, pentru prima oară în istoria de peste 100 de ani, și în cadrul celui mai iubit club din Dobrogea! Ne-am aliniat totodată marilor cluburi europene în rândul cărora activează și echipe feminine.
Din sezonul competițional 2022-2023, Farul Constanța este reprezentată și de o echipă feminină, care însă a reușit promovarea în elita fotbalului feminin românesc chiar după primul an de activitate. De pregătirea acestei echipe s-a ocupat în sezonul 2022-2023 fostul jucător Ionuț Florea.
Începând cu sezonul 2023-2024, primul în Liga 1, banca tehnică a fost preluată de fosta internațională Raluca Sârghe-Simes, iar lotul a suferit numeroase modificări, astfel încât Farul fete să își propună titlul de campioană încă de la prima participare în prima divizie”, astfel sună prezentarea echipei feminine pe site-ul oficial al clubului Farul Constanța, o prezentare care încă nu a fost actualizată cu titlul câștigat anul trecut.
Mai mult, în actuala ediție de campionat trupa din Constanța pur și simplu defilează, fiind neînvinsă: 13 victorii și 1 egal în cele 14 etape din sezonul regular (golaveraj 73-5), 4 succese și o remiză în primele 5 runde din play-off (golaveraj 13-3).
Lotul Farului, cu jucătoare din Kenya, Coasta de Fildeș, Bulgaria și Republica Moldova
Hagi este brandul, dar cine sunt protagonistele acestui mic fenomen din fotbalul românesc?
Antrenor principal este Raluca Sârghe-Simes (37 de ani), fostă fotbalistă de națională cu zeci de meciuri jucate în Champions League.
Lotul de jucătoare este format din: Mirela Pop-Ganea, Adelina Marina Voinescu, Lilian Onyango (Kenya) (portari), Ana Maria Stanciu, Antonia Bratu, Enez Mudeizi Mango (Kenya), Alesia Nicolle Dincă, Nikoleta Boycheva (Bulgaria), Jaqueline Craiovan (fundași), Ioana Bortan, Adriana Istrate, Olga Iordăchiuși, Denisa Băcanu, Estelle Gnaly (Coasta de Fildeș), Ștefania Cășeriu, Maria Cristea, Violeta Bogos, Nathalie Stoicescu (mijlocași), Laura Rus, Claudia Chiper (Republica Moldova), Angelina Geambazu, Ioana Stancu, Ioana Bălăceanu, Carolina Țabur (Republica Moldova) (atacanți).
Se anunță la Farul ”o domnie lungă ca regină a fotbalului feminin din România”
”În momentul de față, Farul are cel mai bine gândit proiect din SuperLiga Feminină de fotbal. După primul titlu cucerit în sezonul trecut, Constanța arde de nerăbdare să devină campioană a doua oară la rând și are toate șansele să o facă.
Iar cu cel mai valoros lot din campionatul nostru, cu un echilibru perfect între jucătoare cu experiență și tinere talente, și cu o sete de succes cum rar vezi la noi, obiectivele de la Farul sunt clare - o domnie lungă ca regină a fotbalului feminin din România și performanțe în cupele europene în sezoanele următoare”, ne-a declarat Șerban Picu, comentator VOYO și Pro Arena, acolo unde pot fi urmărite meciurile din SuperLiga Feminină de fotbal.