de Costel Bulgaru
Poulsen are 15 ani de experiență în antrenorat și a lucrat în Danemarca și Suedia, antrenând echipe de calibru. Un moment important din cariera sa a fost perioada în care s-a aflat pe banca echipei CSM București, ca secund, alături de care a câștigat Liga Campionilor în 2016.
În luna octombrie a anului trecut, Rasmus Poulsen era numit "secund" pe banca echipei naționale de junioare a României, însă a renunțat la scurt timp la această poziție pentru a se concentra pe rolul său de la SCM Râmnicu Vâlcea, unde fusese numit "principal" între timp.
Pentru a afla mai multe despre perspectiva sa, experiența și planurile de viitor, am stat de vorbă cu Rasmus Rygaard Poulsen. Răspunsurile sale le puteți citi în interviul de mai jos.
*Salut, Rasmus! Pentru început, spune-mi, te rog, de unde pasiunea pentru handbal și ce te-a motivat să urmezi o carieră de antrenor?
Primul fior al pasiunii pentru handbal l-am simțit la 15 ani când am mers, la invitația unor prieteni, să asist la niște antrenamente de handbal. Și de acolo totul a crescut.
Partea legată de cariera de antrenor a venit mai târziu și pot spune că primii pași în această direcție au apărut din faptul că făceam lucruri bune. Gustul succesului, apoi sprijinul celor din jur care îmi spuneau că am talent și că ar trebui să continui în această direcție.
*Care sunt principiile fundamentale care îți ghidează filosofia de antrenor?
Lucruri de bază care sunt foarte importante pentru mine ca persoană și pe care vreau să le transmit și jucătorilor mei, indiferent de vârstă sau echipă... este faptul că fiecare zi trebuie să fie distractivă și motivantă. De fiecare dată când merg la antrenament, vreau ca atât eu cât și jucătorii mei să simțim acest lucru. Asta este piatra de temelie a modului în care îmi place și vreau să lucrez.
*Care a fost cel mai important moment din cariera ta de antrenor până acum și de ce?
Au fost multe, dar ca să rezum... cred că pot spune că fiecare moment în care am făcut o schimbare și am ajuns într-un loc nou sau la alt club și am reușit să fac diferența în acele locuri. Nu doar în ceea ce privește rezultatele, ci și în schimbările pozitive care s-au produs. Acești 7 pași (experiențe ca antrenor) din cariera mea de până acum mi-au dat motivația să cred că sunt pe drumul corect și să continui să fac ceea ce îmi place în fiecare zi.
*Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în carieră și ce ai învățat din ele?
La începutul carierei mele, provocarea a fost legată de accidentările jucătorilor, un lucru care nu mi-a plăcut deloc. Așa că la fiecare pas sau sezon, am încercat să schimb lucrurile. Să învăț. Să mă dezvolt, pentru ca situația să se îmbunătățească și accidentările să fie mai rare.
În ultima perioadă, provocarea a fost mai mult mentală, atât ca persoană privată, cât și ca antrenor profesionist. Lucrurile pot fi foarte dificile și nu este o viață sau o meserie ușor de echilibrat. Așa că am lucrat mult cu mine însumi, împreună cu un mental coach – cum să-mi focalizez atenția, cum să privesc și să înțeleg lucrurile. Cum să separ aspectele personale de cele profesionale. Cum să transform lucrurile în ceva pozitiv.
*Ai antrenat echipe în Danemarca, România, Slovacia și Suedia. Cum ți-ai adaptat abordarea la diferitele culturi și stiluri de joc?
În ceea ce privește stilul de joc, nu cred că sunt diferențe atât de mari. Este mai mult vorba despre nivelul handbalului și ce anume trebuie lucrat. Legat de cultură, cred că este foarte important să înveți și să înțelegi cultura locului în care te afli și în care lucrezi. Să o îmbrățișezi și să o asimilezi. Iar apoi, împreună cu propria ta cultură, să scoți ce e mai bun din ambele. Să rămâi autentic, pentru că asta e motivul pentru care ești acolo, dar în același timp să arăți respect și să înțelegi cultura locului.
*Care sunt principalele diferențe în abordarea ta atunci când antrenezi echipe de juniori comparativ cu echipele de seniori?
Pe de o parte aș spune că nu sunt mari diferențe, dar pe de altă parte sunt diferențe importante, fie intenționate, fie nu.
La juniori cred că totul trebuie să fie despre distracție, socializare, motivație și dezvoltare. Asta ar trebui să susțină totul. Antrenamentele sunt mult mai axate pe individ decât pe echipă. Accent pe acțiuni și activitate cu mingea.
Unele dintre aceste aspecte mi-aș dori să se regăsească și la seniori. Dar aici intervin multe alte lucruri. Rezultatele. Profesionalismul. Totul devine mult mai serios. Accentul poate că este puțin prea mult pe echipă, pe grup, și mai puțin pe individ. Acest echilibru se schimbă. Dar tot există.
Îți pot da un exemplu: prima dată când am trecut cu adevărat de la juniori la seniori, le-am perceput ca două lucruri complet diferite. Până când am întâlnit o jucătoare – de patru ori câștigătoare a Ligii Campionilor – și mă gândeam „ce pot eu să o învăț la 34 de ani?”. Dar când am început antrenamentele, mi-am dat seama că era la fel de curioasă ca un copil de 15 ani. Voia să învețe lucruri noi. Să încerce. Să se dezvolte. Asta m-a surprins foarte mult și mi-am promis că nu voi uita niciodată acea parte din handbalul de seniori. Chiar dacă e mai greu de păstrat în fiecare zi.
*În 2016 ai făcut parte din echipa CSM București care a câștigat Liga Campionilor. Cum a fost acea experiență și ce rol ai avut în acel succes?
E greu de spus exact ce rol am avut. Cert este că eram acolo de aproape doi ani înainte de acel moment. Am făcut parte din călătorie aproape de la început (nu chiar de la începutul începutului), dar per total, am fost foarte fericit să trăiesc această experiență.
Rolul meu principal a fost în zona portarilor și în sprijinul antrenorului principal (indiferent cine a fost pe parcurs). Mă ocupam de partea de analiză video, astfel încât antrenorii să aibă mai ușor munca pregătită. Oferteam opinii, puneam întrebări pentru a provoca și ajuta antrenorii să ia cele mai bune decizii. Eram prezent tot timpul la antrenamente și meciuri, pentru jucători – cu comentarii, sprijin, ajutor sau orice aveau nevoie pentru a performa.
*Cum identifici și dezvolți talentele tinerilor jucători? Ce sfat ai pentru cei care își doresc o carieră la cel mai înalt nivel?
Ceea ce încerc și ce vreau ca jucătorii tineri să primească de la mine este onestitatea. Nu le spun ceea ce vor să audă doar ca să fie fericiți. Le spun ce cred și ce pot oferi. Astfel, avem aceleași așteptări de la colaborare. Pentru că atunci apare cel mai mare succes și dezvoltare în jucător.
Cred că este important ca jucătorii să-și aleagă singuri drumul, să creadă că e cel corect pentru ei. Sunt multe căi spre succes.
Dar decizia nu trebuie luată din motive greșite. Informații eronate. Bani. Promisiuni (timp de joc). Numele clubului etc.
Trebuie ca jucătorul să creadă cu adevărat că locul, momentul, clubul și antrenorul reprezintă combinația perfectă pentru următorul pas în dezvoltare.
*Ce părere ai despre handbalul românesc, comparativ cu alte țări în care ai antrenat? Care sunt punctele tari și unde crezi că mai e loc de îmbunătățire?
România este o țară care iubește handbalul și are o cultură foarte frumoasă în jurul acestui sport. Sunt mulți oameni pasionați, care muncesc din greu în fiecare zi pentru dezvoltarea acestui sport.
Dar cred că poate ar trebui să fie mai multă deschidere spre colaborare, atât între cluburi, cât și între antrenori. Să se împărtășească idei și cunoștințe.
În plus, trebuie oferit un sprijin mai mare tinerilor. Un cadru mai bun pentru dezvoltare. Tinerii trebuie să fie văzuți mai mult ca investiții, nu ca o loterie.
*Cum îți menții motivația și pasiunea pentru handbal în momentele dificile?
Cred că pasiunea este acolo în mod natural. Este parte din viața mea. Dar în momentele mai grele, încerc să vorbesc cu persoane apropiate. Mă concentrez pe lucrurile pozitive. Îmi amintesc de ce fac ceea ce fac.
Iar când mă întorc în sală, mă gândesc că acela e locul în care îmi place să fiu. Cu toate provocările, acolo este energia, echipa, handbalul.
Și dacă nu funcționează nimic din toate astea... mă întorc la vechiul obicei: analizez video și caut o soluție. Îmi place să lucrez. Asta mă ajută să trec peste obstacole.
*Cum vezi viitorul handbalului, atât la nivel internațional, cât și în România?
Cred că handbalul continuă să evolueze. Jocul devine mai rapid, mai dinamic. Echipele devin mai bine pregătite din punct de vedere tactic și fizic.
Sper că România va continua să investească în tineri și să le ofere șanse reale. Să se creeze o legătură mai puternică între cluburi și federație.
La nivel internațional, cred că handbalul are potențial mare de creștere, dacă reușește să se promoveze mai bine – mai ales în social media și în rândul generației tinere.
*Ce te inspiră cel mai mult în munca ta?
Fără îndoială – oamenii! Jucătorii. Echipa. Emoțiile.
Faptul că pot ajuta pe cineva să devină mai bun, să creadă în el, să-și atingă obiectivele. Când văd progresul unei echipe sau al unui jucător, simt că are sens tot ce fac. Și... evident, un meci câștigat cu emoție și intensitate – acel sentiment este de neegalat!
Cele mai tari meciuri din handbalul românesc pot fi urmărite LIVE pe VOYO și PRO ARENA!
