de Ionuț Stoica
Cam așa arăta drumul lui Costi când era un simplu copil care visa să fie fotbalist: autobuzul care șerpuia spre Constanța, cu o minge în plasă, un sendviș la folie și gândul la un gol în minutul 90+5.
Costi n-a ajuns la Academia Hagi, dar a ajuns la Farul. N-a rămas mult pe acolo, dar viața i-a zis „Hai, că nu ești doar bun la alergat”, și a început să joace altceva – teatru.
Și de atunci, și pe TikTok, și pe scenă, și-n fața camerei, a tot jucat. A făcut glume, ne-a ridicat morarul, dar mai ales – a făcut din pasiunea lui ceva mai mare.
Ce-mi place la el? Că e sincer. Nu-ți vinde povești și nici ulei de șarpe. Îți zice direct: „N-am fost cel mai bun, dar am fost acolo.”
Și poate tocmai de-asta îl credem. Când spune că și-ar da engleza lui pentru genialitatea lui Messi, râzi, dar înțelegi.
Am avut plăcerea de a discuta cu Costi, Dani sau vreți voi să-l numiți, ca de la om la om. Am vorbit ca doi prieteni la sintetic, când așteptam să se dea golul de 2-0 pentru a se schimba echipa din teren.
The Little Boy from Rosario (Medgidia)
Cine este Costi Max?
Păi, am 24 de ani, sunt la bază actor, am terminat UNATC, doar că înainte să încep facultatea am început să fac și conținut pe YouTube, pe TikTok și cumva au mers în paralel. Dacă ar fi să aleg una sau alta, aș alege actoria oricând. Dar na, cum nu se fac filme toată ziua, mai faci și conținut, că te ajută. Ca actor, mi se pare că te ajută foarte mult să fii activ pe social media, că ai expunere mult mai mare.
De unde a venit pasiunea pentru fotbal?
Sincer, ca orice copil, na, te joci fotbal de mic. Cel puțin la mine la școală nu se practicau alte sporturi – handbal, baschet, volei, nu știu, la noi era doar fotbal. Cumva, am avut și doi frați mai mari care jucau fotbal, iar asta m-a atras. De mic m-am uitat la meciuri, mi-a plăcut să joc FIFA, să urmăresc, tot ce înseamnă fotbal. Mi-a plăcut ideea asta de fotbal.
Apoi, pe la 7 ani, am fost prima dată la fotbal și am tot jucat până la 13 ani, când au venit cei de la Hagi să dăm probe. N-am intrat la Hagi, dar am fost luat la Farul. M-au contactat cei de la Farul, care erau a doua echipă din Constanța, în Liga a II-a. Juniorii, na, noi în Constanța, în afară de Academie, nu ne bătea nimeni. Cu restul echipelor defilam.
Am jucat până la 17 ani, când am plecat de la Farul. Apoi m-am dus la Medgidia și am mai stat până pe la 18 ani.
“Prin clasa a șaptea, am început să nu-mi mai fac temele la școală”
Cine te ducea la antrenamente?
Băi, la început, fiind în oraș, mergeam cu autobuzul. Dar când am ajuns la Farul, cum între Medgidia și Constanța sunt vreo 30 de kilometri, puteam lua autobuzul, dar fiind mic, aveam 13 ani, mă ducea tata.
În primele săptămâni, venea tata cu mine după ce termina munca și stătea tot antrenamentul la baza sportivă până terminam. Mi s-a părut tare asta din partea lui. Îți dai seama, stătea obosit după muncă cu mine: 40 de minute drumul dus, 40 întors, plus 2 ore de antrenament. Undeva la aproape patru ore stătea cu mine.
După ce am învățat drumurile cu autobuzul, făceam naveta. Prin clasa a șaptea, am început să nu-mi mai fac temele la școală (n.r. – râde), că nu aveam timp. Aveam școală de la 8 la 14, ajungeam acasă, mâncam, la 16:30 plecam la Constanța, ajungeam, la 18:00 începeam antrenamentul, terminam la 20:00, la 20:30 aveam autobuzul, la 21:30 eram acasă. Făceam un duș, mâncam și mă culcam, că a doua zi aveam școală.
Din clasa a șaptea până în a unsprezecea, cam ăsta a fost programul meu.
Ce număr purtai pe tricou?
Purtam numărul 23, era favoritul meu. Când am ajuns acolo, erau mai toate numerele luate și trebuia să-mi aleg și eu, ca să-mi dea echipamentul. Am luat 23, ca David Beckham, idolul meu. Bine, am mai jucat cu nr. 2, cu nr. 7, dar primul număr a fost 9, îmi amintesc. La șapte ani eram „nouar”, jucam în față, mă descurcam, îmi plăcea să dau goluri. Dar, fiind stângaci, antrenorul m-a reprofilat fundaș stânga – mijlocaș stânga.
Ești fan Messi, cum ai trăit finala Cupei Mondiale din 2022?
Băi, a fost… și acum mă iau fiorii. A fost cel mai tensionat și emoționant moment din viața mea.
Când am început să țin cu Barcelona, în 2005, Messi era un copil. Nu era un copil ca Lamine Yamal, să zici că juca meci de meci, nu! Messi era o rezervă promițătoare cumva. Dar Ronaldinho, Eto’o, Henry, ei m-au făcut să iubesc Barcelona. Iar când a apărut Messi, cel mai mult mi-a plăcut la el că nu vorbește mult, dar vorbește prin fapte. El nu stă să dea explicații, nu, Messi vorbește pe teren. El a demonstrat tot ce trebuia pe teren.
De asta m-am atașat așa de Messi. La Mondial, cumva, un prieten mi-a zis că, dacă ia Messi trofeul, ne facem tatuaj cu el. Eu nu știam ce să zic, dar na, era ultima lui șansă, și zic: „Bine, mă, hai!”
A început să joace și, după fiecare moment, pentru mine… țin minte și acum, eram la Buzz House, era meciul cu Mexic. Pierduseră primul meci cu Arabia Saudită, iar când a dat golul cu Mexic, am zis: „Gata, de aici începe totul!”
Finala… țin minte că fusesem și eu la fotbal în ziua aia. Finala era mai pe zi așa, încă era lumină afară, undeva pe la 19:00, cam așa. Am fost la fotbal pe zi. Mamă, ce am trăit acolo!
Ziceam că, cum joc eu acolo, așa joacă și Messi în finală. Am alergat de mi-am scuipat plămânii alea două ore, am ajuns acasă distrus.
“Dă-i, Doamne, Mondialul ăsta lui Messi, că nu mai pot!”
Trebuia să mă văd cu Bro (n.r. – Bromania, Matei Dima), dar era vorba să-l vedem undeva cu mai mulți oameni, dar nu puteam. Eu simțeam că e ceva prea important, nu suportam să vorbească alți oameni pe lângă mine, să fie gălăgie. Voiam să trăiesc momentul ăla. M-am dus acasă, eram cu un prieten, amândoi eram super chill, ne pusesem pe canapea, liniștiți. Zici că eram în staff-ul Argentinei, așa mă simțeam. Stăteam pe canapea, aveam emoții, că nici Franța nu era vreo echipă slabă. Trăiam meciul, am văzut 2-0, deja vorbeam cu tovarășul ăsta al meu: „Hai să luăm ceva de băut, să cinstim!” După aia, când am văzut 2-2, am zis: „Doamneee, nu mai beau în viața mea! Dă-i, Doamne, Mondialul ăsta lui Messi, că nu mai pot!”
După, când a bătut Montiel ultimul penalty, am izbucnit în plâns. Nu știu, a fost ceva așa… Am plâns ca un copil, cu hohote, eram în genunchi în fața televizorului și mă simțeam: „Gata! În sfârșit, fotbalul a fost completat!” Așa m-am simțit.
A fost un moment în care jumătate din băieții de pe planetă au simțit același lucru. Stăteam așa, pe jos, plângeam, simțeam că mi-a luat o piatră de pe inimă…
Întrebări fulger cu Costi Max
Să câștige Barcelona titlul sau Farul „tripla”?
Farul nu mai are nicio șansă acum, ipotetic vorbind… Dacă pui doar titlul la Barcelona în joc, aș zice că Farul să ia tripla.
Gol urât sau bară frumoasă?
Păi, golul. Bara, ce fac cu ea? Mă laud cu ea să zic: „Vai, mamă, ce bară am dat?” Nu, frate, golul e gol.
Penalty ratat sau penalty comis?
Băi, sincer, comis… Că poate ratează ăla. Facem jocuri psihologice, îl îmbârlig pe ăla să rateze, mai e și portarul acolo. Dar așa, dacă l-am ratat, e mai nasol… Se uită cine face faultul, dar cine ratează nu se uită.
Mbappé sau Haaland?
Mbappé, fotbalistic vorbind, e mult peste Haaland. Haaland e o mașinărie de goluri, dar Mbappé e mult mai bun. Orice post ar juca, în afară de vârf super împins.
Ai fi preferat să devii arbitru sau impresar?
Ohoho, impresar… clar! Arbitru dacă te faci, poți să fii și subiectiv, greșești și-ți sare o țară în cap. Eu cred că impresar m-aș descurca, cu vorbele, să-l îmbârlig să-mi ia o gloabă de jucător pe câteva milioane. Cred că m-aș descurca.
Ce i-ai da tu lui Messi de la tine și ce ai lua tu de la el?
Ooo, bună întrebare! Ce i-aș da eu lui Messi? Cred că engleza mea! Nici a mea nu e strălucită, dar e mai bună decât a lui, sigur. De la el aș lua genialitatea asta. Eu cred că Messi vede în cadre, el vede în slow motion. Dacă aș putea să fiu la fel de rapid ca el în gândire, ar fi ideal.
Cum a fost să-l interpretezi pe Dani?
A fost o provocare, ce e drept. Când am văzut personajul, mi se părea foarte narcisist. Știi de la cine m-am inspirat, sincer? De la Cristiano Ronaldo, cel de acum, din prezent, care nu mai are cele mai bune abilități, dar se crede cel mai bun.
Cumva, și Dani la fel: se credea foarte bun. E bun, sunt și câteva episoade când salvează niște meciuri cu niște goluri frumoase, doar că se credea mult mai bun decât era, și în afara terenului, și pe teren.
“Dumnezeu n-a lăsat pasiunea asta pentru fotbal să moară”
Crezi că Dani din „Atletico Textila” ți-a dat aripile să trăiești ce n-ai putut în viața reală?
Cumva, da, m-am gândit la asta. Eu, când m-am lăsat de fotbal, am avut ocazia, după ce am plecat de la Farul, să joc la Liga a IV-a, undeva pe la Năvodari, Mangalia, ceva, dar am refuzat. Începusem deja oarecum cu YouTube-ul și am zis: „Gata, mă las aici.”
În viața mea, cumva, Dumnezeu n-a lăsat pasiunea asta pentru fotbal să moară. Am avut norocul să joc la diferite meciuri caritabile, am jucat pe Giulești, pe Arcul de Triumf, au fost evenimente cu fotbalul.
Chiar și chestia aia cu YNWA Cormoranii la minifotbal, chiar dacă a fost o perioadă scurtă și nu ajungeam mereu, a fost ceva super tare.
Uite, am colecția mea de tricouri acum în față și mă uit la tricourile cu Cormoranii. Le am aici, uite: Costi, numărul 23.
Revenind la serial, eu chiar am fost fan. Când făceam fotbal, știu că mă uitam la „Atletico Textila”. Primele două sezoane, cel puțin, îți zic ce se întâmplă.
Când am fost la casting, m-am bucurat. Nu știam că e pentru „Atletico Textila”, dar mă bucurasem, că am văzut comedie și fotbal și am zis: „Băi, ce tare!”
Mi-a plăcut foarte, foarte mult să joc. Îmi doresc să se continue. S-a terminat acum sezonul, nu știm ce a făcut Dani. O fi dat gol, n-o fi dat… S-or fi dus în Liga 1? O să aflu și eu. Sincer, nu știu nici eu dacă am dat gol, nu-mi amintesc, că aveam ochii închiși!
