de Ionuț Stoica

Personal, nu am apucat să-l văd pe Totti la apogeul carierei. Dar, ori de câte ori am fost în vacanță în Italia, mai ales în capitala Roma, localnicii mi-l portretizau cu o pasiune rar văzută. Pentru ei, Totti nu era doar un fost căpitan, un jucător oarecare, ci o parte din identitatea orașului.

Francesco Totti a jucat 25 de ani la AS Roma. A debutat în 1993 și a rămas loial Giallorossilor până în 2017. 786 de meciuri, 307 goluri - căpitan, decar, idol.

Mondialul din 2006

În februarie 2006, un fault brutal părea că îi va încheia cariera, după un fault provocat de Richard Vanigli într-un meci cu Empoli.Fractură de peroneu, ligamente rupte, o placă de metal și 13 șuruburi. Medicii erau siguri că n-are cum să se refacă pentru Cupa Mondială. Dar Totti nu a fost niciodată un tip oarecare.

Voyo Blog

A muncit enorm în acele luni. Exerciții în piscină cu rana acoperită în pungi de plastic, ore întregi de recuperare. Și-a forțat limitele până când, în iunie, a fost apt. Parțial. Dar pentru Italia, chiar și un Totti la 70% era mai bun decât oricine altcineva.

Selecționerul Marcello Lippi l-a convocat și a avut încredere în el. Iar Totti a răsplătit acea încredere cu cel mai curajos turneu al carierei. Patru pase decisive și un gol care a salvat Italia – acel penalty din minutul 95 împotriva Australiei în optimile de finală.

Totti avea un stil de joc deosebit: era tehnic, era cerebral, era liantul din spatele atacurilor, omul care făcea jocul să curgă. Iar când Italia a învins Germania în semifinale (0-2), contribuția lui a fost esențială. În finală nu a jucat integral – oboseala și accidentarea și-au spus cuvântul. Dar fără el, Azzurri nu ar fi ajuns acolo.

Italia cucerea atunci trofeul după o finală dramatică împotriva Franței lui Zidane, încheiată la lovituri de departajare, scor 5-3. Totti a devenit campion mondial, împreună cu colegii săi Daniele De Rossi și Simone Perrotta – toți trei jucători ai Romei.

Voyo Blog

Totti a ridicat două Supercupe ale Italiei

Supercupa Italiei este competiția anuală care le aduce față în față pe câștigătoarea Serie A și câștigătoarea Cupei Italiei din sezonul precedent. Înființată în 1988, competiția a devenit un eveniment de referință în calendarul fotbalistic italian.​

Revenind la Totti, prima sa Supercupă a fost câștigată în 2001, când Roma a învins Fiorentina cu 3-0. În acel meci, italianul era decisiv, cu un gol și o pasă de gol. A doua Supercupă a venit în 2007, când Roma a învins Inter cu 1-0. Deși Totti nu a jucat în acel meci din cauza unei accidentări, a fost prezent pentru a ridica trofeul alături de echipă.​

Pentru fanii fotbalului italian din România, Supercupa Italiei poate fi urmărită EXCLUSIV pe platforma VOYO.

Voyo Blog

25 de ani la Roma

„Francesco Totti este cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut vreodată” - Diego Maradona

„Care sunt cei mai buni cinci jucători italieni? Totti, Totti, Totti, Totti, Totti” - Zdenek Zeman

25 de ani la Roma: campion mondial, Scudetto, două Cupe ale Italiei, două Supercupe ale Italiei, golgheter în Serie A, dar și în Europa.

„Totti este cel mai bun jucător din lume” - Pele

„Când spui Roma, spui Totti. Ce jucător!” - Thierry Henry

Cel ce era desemnat de cinci ori fotbalistul anului în Italia și-a încheiat cariera în 2017, cu lacrimi în ochi, după 28 de ani dedicați unui singur club.

„A mă fi născut roman și romanist este un privilegiu. A fi căpitanul acestei echipe este o onoare. Ești și vei fi mereu viața mea. Sunt mândru și fericit că ți-am oferit 28 de ani de iubire”, au fost cuvintele rostite de Totti după retragere.

Dorit de AC Milan, Lazio, Genoa, dar mai ales de Real Madrid, Totti a rămas loial Caput Mundi. În ciuda stilului său de viața extravagant și controversat, cu o declarație a sa care făcea furori: "Mi-am înșelat toate iubitele, dar pe Roma niciodată", Totti făcea artă în tricoul giallorosso și fiecare atingere a balonului parcă era o sonată scrisă de Giuseppe Belli.