A fost considerat viitorul atacant al României. Apoi, a fost uitat. A anunțat că se retrage. A doua zi, s-a răzgândit. Iar azi, Adrian Petre trage linie și vrea să înceapă din nou. Trebuie să recunoaștem, nu e o revenire spectaculoasă. La 27 de ani, joacă în Liga 2, la Concordia Chiajna, cu speranța că încă mai are timp pentru un ultim capitol frumos.
Petre nu mai e puștiul care marca la EURO U21 în 2019, în victoria cu 4-1 contra Croației. Nu mai e nici atacantul evaluat la 1,5 milioane de euro, care dădea goluri în Danemarca, la Esbjerg. În schimb, e un jucător care și-a văzut visul spulberat și a ales să nu fugă, ci să mai încerce o dată.
Adrian "Pheonix" Petre
După ani de decădere, pe la echipe precum FCSB, Cosenza, UTA, Farul, Levadiakos, Hermannstadt, CS Tunari, ajunsese aproape de linia de sosire.
A anunțat că renunță. Gabi Tamaș, director sportiv la Chiajna, nu l-a lăsat: „L-am adus aici și am crezut în el”. Petre a acceptat provocarea. În sezonul recent încheiat, a prins 15 meciuri și a marcat un gol. Prea puțin pentru ce visa, dar poate destul pentru a reveni cu picioarele pe pământ.
EURO U21 2025 se vede pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO
La șase ani de la semifinala cu Germania (2-4), Campionatul European revine, iar România promite spectacol. Turneul se vede în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.
Lotul final convocat pentru EURO 2025
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Rareș Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).
Componenţa grupelor
Grupa A:
Slovacia, Spania, Italia, România;
Grupa B:
Cehia, Anglia, Germania, Slovenia;
Grupa C:
Portugalia, Franţa, Polonia, Georgia;
Grupa D:
Finlanda, Olanda, Ucraina, Danemarca.
Programul meciurilor (ora României)
Miercuri 11 iunie
Slovacia - Spania (Tehelne pole - Bratislava, 19:00), în Grupa A
Italia - România (Anton Malatinsky Stadium - Trnava, 22:00), în Grupa A
Portugalia - Franţa (Stadion Sihot - Trencin, 22:00), în Grupa C
Polonia - Georgia (Stadion pod Dubnom - Zilina, 22:00), în Grupa C
Joi 12 iunie
Ucraina - Danemarca (Futbal Tatran Arena - Presov, 19:00), în Grupa D
Cehia - Anglia (DAC Arena - Dunajska Streda, 22:00), în Grupa B
Germania - Slovenia (Stadion pod Zoborom - Nitra, 22:00), în Grupa B
Finlanda - Olanda (Kosicka futbalova arena - Kosice, 22:00), în Grupa D
Sâmbătă 14 iunie
Spania - România (Tehelne pole - Bratislava, 19:00), în Grupa A
Slovacia - Italia (Anton Malatinsky Stadium - Trnava, 22:00), în Grupa A
Portugalia - Polonia (Stadion Sihot - Trencin, 22:00), în Grupa C
Franţa - Georgia (Stadion pod Dubnom - Zilina, 22:00), în Grupa C
Duminică 15 iunie
Anglia - Slovenia (Stadion pod Zoborom - Nitra, 19:00), în Grupa B
Finlanda - Ucraina (Kosicka futbalova arena - Kosice, 19:00), în Grupa D
Cehia - Germania (DAC Arena - Dunajska Streda, 22:00), în Grupa B
Olanda - Danemarca (Futbal Tatran Arena - Presov, 22:00), în Grupa D
Marţi 17 iunie
Georgia - Portugalia (Stadion Sihot - Trencin, 19:00), în Grupa C
Franţa - Polonia (Stadion pod Dubnom - Zilina, 19:00), în Grupa C
România - Slovacia (Tehelne pole - Bratislava, 22:00), în Grupa A
Spania - Italia (Anton Malatinsky Stadium - Trnava, 22:00), în Grupa A
Miercuri 18 iunie
Danemarca - Finlanda (Kosicka futbalova arena - Kosice, 19:00), în Grupa D
Olanda - Ucraina (Futbal Tatran Arena - Presov, 19:00), în Grupa D
Slovenia - Cehia (DAC Arena - Dunajska Streda, 22:00), în Grupa B
Anglia - Germania (Stadion pod Zoborom - Nitra, 22:00), în Grupa B
SFERTURI DE FINALĂ
Sâmbătă 21 iunie
Sfert 2: Câştigătoarea Grupei C - Echipa clasată pe locul al doilea în Grupa D (Stadion pod Dubnom - Zilina, 19:00)
Sfert 1: Câştigătoarea Grupei A - Echipa clasată pe locul al doilea în Grupa B (Anton Malatinsky Stadium - Trnava, 22:00)
Duminică 22 iunie
Sfert 3: Câştigătoarea Grupei B - Echipa clasată pe locul al doilea în Grupa A (DAC Arena - Dunajska Streda, 19:00 sau 22:00)
Sfert 4: Câştigătoarea Grupei D - Echipa clasată pe locul al doilea în Grupa C (Futbal Tatran Arena - Presov, 19:00 sau 22:00)
SEMIFINALE
Miercuri 25 iunie
Semifinala 1: Câştigătoarea Sfertului 1 - Câştigătoarea Sfertului 2 (Tehelne pole - Bratislava, 19:00 sau 22:00)
Semifinala 2: Câştigătoarea Sfertului 3 - Câştigătoarea Sfertului 4 (Kosicka futbalova arena, 19:00 sau 22:00)
FINALA
Sâmbătă 28 iunie
Câştigătoarea Semifinalei 1 - Câştigătoarea Semifinalei 2 (Tehelne pole - Bratislava, 22:00)
*de Ionuț Stoica