Ciorbă de perișoare- rețeta lui Florin Dumitrescu
Ingrediente:
- Crap – 1200 g
- Plătică – 800 g
- Știucă – 1300 g
- Caras – 4 bucăți, câte 200 g fiecare
- Somn – 1200 g
- Țelină rădăcină – 300 g
- Ceapă – 250 g
- Ardei gras – 5 bucăți
- Ardei kapia – 4 bucăți
- Morcov – 280 g
- Cartofi – 400 g
- Roșii în bulion – 400 g
- Leuștean – 3 legături
- Pătrunjel – 4 legături
- Oțet – 120 ml
- Sare – după gust
- Piper – după gust
Mod de preparare:
Peștele se curăță, se spală, iar bucățile mai mici se crestează ușor; celelalte se lasă în bucăți mai mari.
Într-un ceaun cu apă clocotită și sare se adaugă peștele pentru fiertură. Se fierbe până când începe să formeze spumă, care se îndepărtează, apoi se stinge cu oțet.
Se adaugă rădăcinoasele curățate și tăiate mărunt, iar spre final se pun roșiile în bulion, pătrunjelul și leușteanul tocate.
Când preparatul este gata, bucățile de pește se scot pe un platou, iar zeama rămasă se potrivește de gust cu sare, piper și oțet.
La servire, se adaugă mujdei de usturoi, după preferință.
Ingrediente pentru mujdei de usturoi:
- Usturoi – 80 g
- Zahăr – 10 g
- Sare – 10 g
- Piper – după gust
- Oțet – 30 ml
- Ulei de floarea-soarelui – 120 ml
- Smântână acră – 220 g
Mod de preparare:
Într-un mojar se pisează usturoiul împreună cu sarea și zahărul. Se formează o pastă omogenă, care se montează treptat cu uleiul de floarea-soarelui, apoi se stinge cu oțet și se încorporează smântâna acră.
Borș de pește- rețeta lui Cătălin Scărlătescu
Ingrediente:
- Crap – 900 g
- Știucă – 800 g
- Somn – 1 kg
- Plătică – 1,2 kg
- Caras – 1,5 kg
- Morcov – 300 g
- Ceapă albă – 200 g
- Cartofi – 400 g
- Roșii coapte pe plită – 6 bucăți medii
- Ardei kapia copți pe plită – 5 bucăți
- Roșii în bulion – 500 g
- Pătrunjel verde – 4 legături
- Leuștean – 2 legături
- Usturoi – 10 g (ras)
- Sare – după gust
- Piper – după gust
- Oțet – după gust
- Ulei de floarea-soarelui – pentru călit
Mod de preparare:
Legumele (morcovul, ceapa, cartofii) se curăță și se taie în cubulețe. Se călesc într-un ceaun, în ulei de floarea-soarelui, pe foc viu. După câteva minute, se completează cu apă și se lasă la fiert timp de 8–10 minute.
Peștele se curăță de solzi și măruntaie, se spală bine, apoi se taie în cuburi. Se marinează ușor cu verdețurile tocate (pătrunjel și leuștean), usturoiul ras, sare și puțin oțet.
Peștele marinat se adaugă în ceaun, peste legumele fierte. Imediat ce începe să dea în clocot, se adaugă roșiile în bulion, roșiile coapte tăiate cubulețe și ardeii kapia copți, de asemenea tăiați.
Se stinge cu oțet după gust și se presară restul de verdețuri proaspăt tocate. Se potrivește de sare și piper. Se servește fierbinte, cu mujdei de usturoi alături și, opțional, cu mămăligă.
de Andreea Buinoschi