De la prima pasăre fără aripi care a învățat să zboare prin curaj și prietenie, Alex Donovici a reușit să inspire mii de copii și părinți din România. Autor de literatură pentru copii, fondator al proiectului „Poveștile Cristinei” și sufletul din spatele fenomenului ȚUP, Alex scrie povești cu suflet, care vorbesc despre încredere, empatie și puterea de a fi diferit.
Am stat de vorbă cu el despre cum a luat naștere ȚUP, despre magia poveștilor, transformarea lor într-un serial animat disponibil pe VOYO, și despre rolul poveștilor într-o lume care are nevoie, mai mult ca niciodată, de sensibilitate și curaj.
Bună, Alex! Spune-mi, te rog, cum a început povestea ta cu scrisul? Ți-ai dorit mereu să devii autor de literatură pentru copii?
Nu mi-am dorit niciodată, s-a întâmplat pur și simplu. Alexandra, fiica Cristinei (soția…) și a mea ne-a cerut pe când avea 3-4 ani să inventăm povești atunci când o duceam la grădiniță cu mașina. Cum o duceam cu rândul, când eu când Cristina, am început să inventăm povești spuse la volan. Cristina a avut inspirația să pună câteva pe foaie, pentru prietenii apropiați. Dar mie mi s-au părut atât de bune încât am făcut un site cu acces gratuit, www.povestilecristinei.ro, pentru care cu ajutorul mai multor prieteni și colegi am făcut și versiuni audio. Cum erau pe vremuri poveștile de pe plăci de vinil. După ce mai bine de un an am avut grijă doar de poveștile Cristinei pe care le editam, mă ocupam de înregistrări și de încărcarea lor pe site, am decis să scriu și povești proprii. Inspirat, desigur, de frumusețea poveștilor Cristinei. Așa a început totul, datorită Alexandrei, datorită soției mele.
Ai avut povești sau autori preferați în copilărie care ți-au influențat stilul sau dorința de a scrie?
Cărțile mele de căpătâi au fost Legendele Olimpului pe care le-am citit de nenumărate ori începând cu vârsta de 5 ani. Eram cititor precoce pentru acele vremuri, începuturile anilor ‘80. Apoi am căutat și legendele altor popoare, am trecut la colecția Povești Nemuritoare, am „consumat” multe cărți din colecția „Biblioteca pentru toți”, apoi am devorat tot ce a însemnat Jules Verne, Alexandre Dumas, Paul Feval, Karl May, Henryk Sienkiewicz. Cam tot ce însemna carte de aventură ori roman istoric găsit în biblioteca părinților, în cele scolare ori cele orășenești din Deva, orașul natal.
Cum s-a născut ideea pentru Țup?
S-a născut atunci când am văzut-o pe Lorelai Moșneguțu urcând pe scena Românii au Talent in editia din 2017, cântând apoi la pian cu degetele de la picioare și absolut minunat din voce. Am știut pe loc că trebuie să inventez un personaj care să fie un exemplu pentru copii, că trebuie să scriu o carte care să îi inspire, să îi ajute, să le dea putere.
Care a fost cea mai mare provocare când ai scris prima carte „Țup. Imposibil e doar un cuvânt”?
Să transmit emoția pe care am simțit-o atunci când am văzut-o pe Lorelai cântand dar mai ales atunci când, la final, plângea de fericire și nu putea să își șteargă lacrimile. S-o transform pe Țup cât mai repede într-o prietenă a copiilor care le este alături la bine și la greu. Să scriu această carte în așa fel încât să fie iubită în egală măsură de copii, dar și de părinți.
Ai știut de la început că Țup va deveni o serie sau a fost o decizie luată pe parcurs?
Nu am știut nici măcar că va fi o carte. Când am scris prima poveste nu aveam cărți publicate, nici nu visam că vom avea. Am scris-o pentru siteul nostru. Însă am primit foarte repede multe reactii pozitive. Mai multe și mai multe. Cum în toamna lui 2017 a apărut la Curte Veche Publishing prima carte semnată de Cristina, în care aveam și eu 2 povești, am îndrăznit mai apoi să îi întreb pe oamenii editurii dacă nu vor să publicăm și o carte cu Țup. Și au vrut. Cartea s-a bucurat repede de succes, reacțiile pozitive s-au înmulțit exponential și mi-am dat seama că Țup poate deveni personajul unei serii. Că îl pot purta pe puiul de ciocârlie născut fără aripi prin tot felul de situații cu care se confruntă copiii noștri.
Cum ai construit restul personajelor din seria Țup și ce simbolizează fiecare pentru tine?
Am vrut să existe toate tipologiile de oameni, am vrut să fie în personaje toate părțile mele mai bune ori cele la care mai am de lucrat. Am vrut să construiesc un univers cât mai bogat, mai colorat, mai divers, care să acopere întreaga gamă de emoții, manifestări, dorințe, năzuințe și încercări. Așa au apărut înțeleapta bufniță Buhu Pădurii, la început fricosul, dar apoi curajosul corb Tor, îndrăznețul și încrezătorul melc Fulger, mândrul, nătăflețul dar inimosul curcan Gelu, întreprinzătorul plin de Resurse Bosu Lăcustă, eroul căzut dar apoi renăscut – vulturul Magnus Magnificul, păunița Roz Bonbon și puiul de cioară Zăpadă.
Cum decizi ce teme abordezi în cărțile tale? E vorba mai mult de inspirație personală sau de ce simți că au nevoie copiii azi?
Ambele. De câte ori am avut nevoie de o temă nouă am privit spre fiica mea, Alexandra. Spre lumea ei, spre problemele ei, spre preocupările generației ei.Pe filonul unei „probleme” am țesut apoi poveștile, am păstrat personaje vechi ori am adus unele noi.
Cum decurge colaborarea ta cu ilustratorii? Le dai libertate completă sau ai o viziune foarte clară despre cum ar trebui să arate personajele?
Eu îmi aleg întotdeauna ilustratorul. Simt dacă e potrivit. Apoi are libertate totală. Merg pe încredere. Dacă eu am început să scriu povești doar acum câțiva ani, Stela Damascin Popa (ilustratoarea seriei Țup) avea deja o vastă experiență și a fost premiată la nivel international. A făcut o treabă fabuloasă, seria a avut succes și datorită ei.
Ce rol are familia ta, în special Cristina, în procesul creativ?
Cristina a fost inspirație, a fost „critic” când am avut nevoie și întotdeauna al doilea cititor.
Ce reacții din partea copiilor te-au emoționat cel mai mult până acum?
Cred că am primit mii de reacții. Nu exagerez. Prima carte a seriei a apărut deja în vreo 15 tiraje, au fost cumpărate aproape 70 de mii de exemplare. Toate mesajele au fost emoționante într-un fel sau altul. Dar țin minte câteva de la părinți care mi-au spus că aceste cărți le-au dat putere și mângâiere copiilor bolnavi. Știu că Țup 1 a fost prima carte citită singur de David, un băiat de 10 ani pe atunci, diagnosticat cu autism. Știu că a fost o carte de suflet și pentru alti copii cu autism. Știu și că a fost dusă de psihologul lotului olimpic de scrimă a României în vestiarul echipei feminine, când au traversat un moment mai delicat. Le-a spus sportivelor să o citească pentru că le va ajuta.
Cum a fost experiența de a transforma Țup într-un serial animat? A fost diferit față de scrisul cărților?
Cele 4 minunate scenariste se ocupă de asta și recunosc că atunci când am văzut primele episode mi-a fost greu. Pentru că erau diferite de ceea ce scrisesem eu chiar dacă urmau linia cărților și erau aceleași personaje. Asta a venit după ce Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt a devenit piesă de teatru iar scenariul a urmat îndeaproape trăirile mele din carte. A trebuit să accept că desenul animat, mai ales structurat în episoade, e altceva. Că are nevoie de lucruri în plus, că este creată o lume mai mare, poate mai complexă. Acum mă bucur de această experiență, le sunt recunoscător doamnelor scenariste și regizorul seriei, Vasi Alboiu.
Ce înseamnă pentru tine faptul că serialul „Țup” este acum disponibil pe VOYO? Cum ai primit vestea și ce impact crezi că va avea asupra copiilor care poate nu citesc, dar vizionează?
E cumva o încununare a ceea ce înseamnă lumea Țup. Mai mult nu se poate. Au fost cărți, a fost carte de colorat, au apărut audio-bookuri, piesă de teatru, acum și desen animat. Sper că va aduce și mai mulți copii, părinți ori dascăli spre această lume.
Ce sfat ai pentru copiii care visează să devină scriitori sau creatori de povești?
Fiecare dintre noi este creator de povești, neîndoielnic. Sfatul meu, pe care îl și dau de câte ori mă văd cu copii, este să îndrăznească să își și scrie poveștile. Să își scrie propriile povești. În primul rând pentru ei.
Ce urmează pentru universul Țup? Ne putem aștepta la și mai multe cărți sau noi proiecte multimedia?
Cred că ne putem aștepta la jocuri pe computer. Și la merchandising. Seria am încheiat-o dar într-o anumită conjunctură am promis că voi scrie un post-sequel dedicate melcului Fulger care își caută iubirea vieții.
Dacă ai putea transmite un singur mesaj copiilor care îți citesc cărțile sau se uită la serialul Țup, care ar fi acela?
Imposibil e doar un cuvânt, cu siguranță. Să se gândească la faptul că un tătic care nu a scris vreodată povești, corporatist de-o viață, a făcut-o după 40 de ani și foarte repede a fost tradus în 13 limbi, cărțile îi sunt citite în peste 20 de țări, poveștile i-au ajuns pe scenele teatrelor iar copiii i le urmăresc acum la televizor ori pe tabletă.
*de Lorena Martin
