Dacă te iei după discursul corporatist de la „Casa Fotbalului“, o copie fidelă a limbajului de lemn din perioada comunismului, trebuie să vedem „jumătatea plină a paharului“ după participarea naționalei de tineret, la Europeanul din Slovacia.

În viziunea domnilor de la FRF, nu contează că am pedalat în gol cu Italia U21, că Spania ne-a luat mingea și ne-a lăsat jucătorii fără aer până și-a atins scopul sau că am „reușit“ să pierdem și cu Slovacia, o echipă care nu spune nimic, la Under 21. De fapt, spune ceva: până să ajungă la această ediție a Europeanului, în calitate de gazda întrecerii, Slovacia U21 ratase calificarea la 11 din cele 12 ediții anterioare! Și, totuși, inclusiv această națională ne-a predat o lecție de fotbal, la Under 21.

O victorie în ultimele nouă meciuri

Pentru Federația Română de Fotbal, calificările naționalei de tineret la Europene au devenit un mijloc de propagandă. Dar când dai la o parte discursul pompos și gol de conținut, nu e clar cu ce ne lăudăm, de fapt?

OK, avem patru prezențe succesive la Europenele U21 însă, excluzând ediția din 2019, cu calificarea în semifinale, în rest, rezultatele noastre au fost foarte slabe.

În momentul de față, după participarea la competiția din Slovacia, am ajuns la o serie de 9 partide la turneele finale din care am câștigat… una! Iar victoria asta datează din 2021: 2-1 cu Ungaria. În rest, avem 5 înfrângeri și 3 remize.

Cu ce a ajutat tineretul prima reprezentativă?

Drama și mai mare e că, atunci când luăm la puricat loturile pe care le-am deplasat la ultimele turnee finale, la Euro 2023 și Euro 2021, vedem că jucătorii respectivi, în marea lor majoritate, n-au ajutat cu nimic prima reprezentativă. Mai pe românește spus: n-am avut ce promova, ulterior, la echipa națională!

Unde sunt, astăzi, vedetele lotului de la Euro 2023? Adrian Mazilu, Alexi Pitu, Alexandru Ișfan și Jovan Markovic se zbat într-un anonimat fotbalistic! Dar ce găsim, dacă ne întoarcem la lotul de la Euro 2021? Adrian Petre, Alexandru Mățan, Denis Haruț sau Răzvan Oaidă au ajuns să conteze vreodată, la nivel internațional?

De fapt, dacă ne uităm pe loturile pe care le-am avut, la Euro 2023 și Euro 2021, putem numără pe degete jucătorii care, astăzi, spun ceva la un nivel accepetabil:

*Ștefan Târnovanu

*Andrei Borza

*Louis Munteanu

*Daniel Bîrligea

*Radu Drăgușin

*Marius Marin

*Darius Olaru

Așadar, avem un total de șapte jucători, în patru ani, iar asta cu indulgență! Atenție: din lista de mai sus, doar Drăgușin și Marius Marin s-au impus, ca jucători de bază, la echipa națională. În rest, de Târnovanu, Borza, Louis Munteanu, Bîrligea și Olaru pomenim pentru ce au arătat la nivel de club, nicidecum în tricoul primei reprezentative. 

Bölöni vorbește, Bölöni aude

În încheiere, merită redată declarația lui Loți Bölöni (71 de ani) pentru Sport.ro, în decembrie anul trecut. Atunci, în stilul său caracteristic, obișnuit să zică lucrurilor pe nume, Bölöni a explicat de ce fotbalul românesc e incapabil de a lansa jucători de nivel internațional.

„În formarea lor (n.r. – cu referire la jucătorii români) nu există exigență. Pentru că nu se știe în ce direcție trebuie să mergi în formarea lor. Măsurătoarea pe care o folosim în evaluarea lor e măsurătoarea fotbalului românesc. Care nu e în top. Și ajungi într-o țară, în cazul lui Alexi Pitu în Franța, unde formarea jucătorilor e cea mai bună din lume! Franța vinde cei mai mulți jucători tineri pentru lumea fotbalului. Franța e țara de unde tinerii pleacă pentru 15, 20, chiar 30 de milioane de euro. Și noi ajungem în campionatul ăsta, cu jucători formați la noi. Și abia atunci realizezi, nu că n-ai calitate, dar ai lipsuri! Pentru mine, e dureros să vorbesc despre treaba aceasta, dar e și periculos. Pentru că lumea e posibil să nu mă înțeleagă. Unii vor crede că vorbesc din invidie sau așa ceva. Nu e adevărat!“.

Și, pentru a încheia într-o notă pozitivă, pe placul federației, putem remarca faptul că Bölöni n-a fost acuzat de nimic după declarația de mai sus. Ca de obicei, el a vorbit, el a auzit.

De AMIR KIARASH