Nimic nu e ceea ce pare la prima vedere

Când am început să mă uit la „Ru”, mă așteptam la o poveste previzibilă. În schimb, primul episod mi-a dat peste cap toate așteptările. Meryem Uzerli, în rolul unei femei de 38 de ani, trăiește o atracție intensă față de un tânăr de doar 18 ani. „Ru” nu e doar despre iubire. E despre alegeri care dor și adevăruri pe care preferăm să nu le spunem.

​Un spectacol de culori și sentimente

Povestea are loc într-un oraș de coastă din zona Mării Egee, serialul Ru fiind filmat în orașul Urla. Recunosc, m-a impresionat profund locul în care se desfășoară scenele. Peisajele par desprinse dintr-o pictură, iar lumina caldă a apusului și atmosfera idilică a locului creează un contrast cu trăirile furtunoase ale personajelor. 

O distribuție reușită 

În serial, Meryem Uzerli face echipă cu Burak Berkay Akgül. Actorul are acum 28 de ani, dar la momentul filmărilor avea 27. Potrivit presei turcești, Meryem Uzerli a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui: „Burak este incredibil de talentat și foarte carismatic. Am simțit de la prima repetiție că avem o chimie autentică.” 

Emre Karayel, care a jucat în „Ultima Vară” (Son Yaz), interpretează rolul lui Emir, soțul personajului principal (Reyan) jucat de Meryem Uzerli. Emir este un șef de restaurant, unde împreună cu Reyyan, administrează localul „Ru”. Viața lor de cuplu este pusă la încercare atunci când Reyan se îndrăgostește de Uzer (Burak Berkay Akgül).

Reyan și Uzer
Reyan și Uzer
Turcesc | Dramă | Turcia |
Regizor: Taylan Yapici
Actori: Meryem Uzerli, Burak Berkay Akgül, Hira Koyuncuoglu