de Cătălin Parfene

Les Ferdinand și Rio Ferdinand, ambii foști internaționali englezi, sunt cei mai cunoscuți membri ai familiei de fotbaliști cu origini în Saint Lucia.

În luna iulie, Lorenz Ferdinand, fiul celebrului Rio Ferdinand, a semnat primul său contract de profesionist cu Brighton & Hove Albion din Premier League.

Portarul care pe 24 iulie a împlinit 19 ani ar urma să devină astfel al patrulea Ferdinand din Premier League, după Les, Rio și Anton (cei trei au împreună 1.073 de apariții în Premier League, conform The Sun), dar familia cuprinde și alți fotbaliști care au jucat sau joacă la un nivel bun.

Povestea începe undeva în Caraibe, în Saint Lucia, țară care a dat și României un reprezentant în Divizia A de pe vremuri, Eric Andre Fanis (scris uneori și Fannis), atacant care la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000 a jucat la Foresta Suceava, fiind rezervă în acel halucinant Dinamo - Foresta 4-5 din 2000.

De acolo, din Saint Lucia, provine și familia Ferdinand. Unii dintre membri s-au stabilit în Anglia, chiar în preajma Londrei, iar urmașii lor au scris istorie în Premier League și în fotbalul englez, dincolo de inevitabilele parcă scandaluri în care au fost implicați și care au făcut deliciul tabloidelor din UK.

Să-i luăm pe rând, cu precizarea că scotocirea internetului pentru găsirea relațiilor exacte de rudenie din familia Ferdinand este o adevărată provocare: unele surse îl indică pe Rio drept nepot de văr al lui Les, altele susțin că Les și Rio sunt veri de gradul al doilea. Așa că vom merge pe varianta academică prezentată de Middlesex University London, cu prilejul unei discuții de anul trecut între Les Ferdinand și studenții universității londoneze: Les și Rio sunt veri de gradul al doilea.

Voyo Blog

LES FERDINAND (58 de ani)

Fiul lui Austin Ferdinand, un ”munte de om” (așa cum îl descriu englezii) care a decedat în acest an, Les Ferdinand este o legendă la Newcastle, acolo unde fanii l-au numit ”Sir Les” pentru cele 50 de goluri marcate în 84 de meciuri în toate competițiile în perioada 1995-1997.

Atacantul cu 17 selecții și 5 goluri la naționala Angliei a mai jucat în Premier League la Queens Park Rangers, Tottenham, West Ham, Leicester și Bolton și a reușit în 2001 să înscrie golul cu numărul 10.000 din istoria Premier League.

Fotbalist de top, a reprezentat Anglia la Campionatul European din 1996 și la Campionatul Mondial din 1998.

RIO FERDINAND (46 de ani) (văr de gradul al doilea cu Les)

Cel mai cunoscut fotbalist al dinastiei Ferdinand este, cu siguranță, Rio, fiul lui Julian Ferdinand. Tatăl lui Rio a ajuns din Saint Lucia în Marea Britanie împreună cu alți zece membri ai familiei, iar Julian și Austin au avut amândoi o influență puternică în carierele sportive de succes ale copiilor lor, Rio și, respectiv, Les.

Rio Ferdinand a câștigat cu Manchester United o sumedenie de trofee, culminând cu Champions League (2008) și cu cele 6 titluri în Premier League (2003, 2007, 2008, 2009, 2011 și 2013).

Fundașul central cu 81 de selecții și 3 goluri la naționala Angliei a fost prezent la trei turnee finale de Campionat Mondial: 1998, 2002 și 2006.

A mai jucat în Premier League la West Ham (unde a debutat la 17 ani), Leeds United și Queens Park Rangers, înainte de a se retrage în 2015.

Voyo Blog

ANTON FERDINAND (40 de ani) (frate cu Rio)

Fratele mai mic al lui Rio a avut și el o carieră frumoasă, cu sezoane bune petrecute în Premier League la West Ham, Sunderland și, bineînțeles, conform tradiției din familie, Queens Park Rangers.

Și el fundaș central, Anton Ferdinand a bifat selecții doar la naționalele de juniori și de tineret ale Angliei. S-a retras în 2019.

Voyo Blog

KANE FERDINAND (32 de ani) (văr cu Les, Rio și Anton)

Văr cu Les, Rio și Anton, mijlocașul Kane Ferdinand este jucător în activitate și a evoluat cel mai sus în Championship, liga a doua engleză, la Peterborough United.

Pentru că mama lui este irlandeză, Kane a jucat în tinerețe pentru naționalele Under 18, Under 19 și Under 21 ale Irlandei.

Voyo Blog

LORENZ FERDINAND (19 ani) (fiul lui Rio)

Fiul mai mare al lui Rio joacă pe postul de portar, are 19 ani și momentan pare să fie cel mult a treia opțiune de portar la Brighton.

După ce a jucat în U18 Premier League și Premier League 2 pentru ”pescăruși”, Lorenz își așteaptă cuminte rândul pentru a deveni al patrulea Ferdinand din prima divizie engleză.

Voyo Blog

TATE FERDINAND (17 ani) (fiul lui Rio)

Fundaș central ca tatăl său, Tate Ferdinand joacă și el la juniorii lui Brighton.

Rămâne doar de văzut dacă Tate le va călca pe urme tatălui Rio și unchiului Anton, care au jucat pe același post.

Voyo Blog

* Premier League este transmis în exclusivitate de VOYO.