de Alexandru Stănilă

În cadrul transmisiunilor TV din Premier League vor exista pentru prima dată în mod regulat interviuri la marginea terenului cu jucătorii înlocuiți. Este doar una dintre noutățile sezonului fotbalistic din Anglia, parte a noului contract privind drepturile TV pe plan intern, au scris The Telegraph și BBC la finalul lunii iunie.

Jucătorii înlocuiți nu vor veni direct la microfon, ci vor avea posibilitatea să își tragă sufletul înainte de a oferi câteva impresii despre meciul în care tocmai au evoluat și care este încă în desfășurare. Interviurile la marginea terenului au fost testate și în sezonul trecut, iar din această vară ar urma să se realizeze la câte două meciuri de pe teren propriu ale fiecărei echipe.

De asemenea, operatorii vor avea posibilitatea din noul sezon de a intra pe teren pentru câteva secunde și de a surprinde de aproape momentele de bucurie ale echipelor de după marcarea unui gol.

Voyo Blog

În plus, operatorii vor avea acces și în vestiarele echipelor de Premier League pentru a surprinde momentele de dinaintea unui meci. Vor exista însă anumite restricții, iar accesul cu camera nu va fi permis, spre exemplu, în timp ce managerul ține un discurs în fața echipei.

La fel ca în cazul interviurilor cu jucătorii înlocuiți, accesul camerelor TV în vestiar ar urma să fie permis la doar două meciuri pe sezon pentru fiecare club.

 

Voyo Blog

Programul primei etape din Premier League

  • Vineri, 15 august, ora 22:00: Liverpool - Bournemouth
  • Sâmbătă, 16 august, ora 14:30: Aston Villa - Newcastle
  • Sâmbătă, 16 august, ora 17:00: Brighton - Fulham
  • Sâmbătă, 16 august, ora 17:00: Sunderland - West Ham
  • Sâmbătă, 16 august, ora 17:00: Tottenham - Burnley
  • Sâmbătă, 16 august, ora 19:30: Wolves - Manchester City
  • Duminică, 17 august, ora 16:00: Chelsea - Crystal Palace
  • Duminică, 17 august, ora 16:00: Nottingham Forest - Brentford
  • Duminică, 17 august, ora 18:30: Manchester United - Arsenal
  • Luni, 18 august, ora 22:00: Leeds United – Everton

 

Toate meciurile vor fi transmise în direct de VOYO.