În rolul principal este Martin Lawrence, un agent FBI care are o misiune aparent banală pentru job-ul pe care îl are- trebuie să prindă un fugar periculos. Problema apare în momentul în care își dă seama că singura variantă să reușească este să stea aproape de fosta iubită a suspectului. Cum femeia se refugiază la bunica ei, Lawrence decide să se deghizeze în ea. Ce nu face un agent FBI pentru a duce misiunea la capăt.
Așa că ne trezim cu un Martin Lawrence îmbrăcat în haine de mamaie, cu perucă și cu sâni imenși falși, jucând rolul unei bunici care gătește, face curat și nu suportă zgomotele puternice. De aici pleacă tot umorul filmului – situații complet absurde, dar jucate cu atâta convingere, încât nu ai cum să nu râzi.
Ceea ce m-a surprins este că, dincolo de glumele și situațiile absurde, filmul chiar are ceva care te ține lipit de televizor. Te ia pe nepregătite cu câteva momente sincere despre familie, încredere și schimbare. E genul de film care îți amintește că poți râde în hohote, dar și să rămâi cu un zâmbet cald la final, căci toți avem o bunică ce a făcut măcar o belea din cele ale agentului FBI undercover.
Evident, „Big Momma’s House” nu e pentru cinefilii care caută profunzimi filozofice, drame existențiale sau schimburi de focuri pe câmpurile de bătălie. Dar, dacă ai avut o zi lungă sau, pur și simplu, vrei să te binedispui, e alegerea perfectă. Și partea bună e că are și continuări. Dacă prinzi drag de Big Momma, nu o vezi doar o dată.
Verdictul meu: O comedie clasică din anii 2000, care încă reușește își păstreze farmecul. Travestiuri, glume, momente neașteptate și o interpretare memorabilă de la Martin Lawrence. Pe scurt: un deliciu perfect pentru o seară liniștită.
de Andreea Buinoschi
