Handbalul românesc își reia de joi, 21 august, cursul firesc. Sport cu o mare tradiție în România, handbalul naște și în prezent ambiții uriașe, meciuri de foc și generează pentru fani partide în care aplaudă sacadat sau încearcă să-și intimedeze adversarii favoriților.

 De patru ori campioană mondială la masculin, România a propus lumii adevărați eroi ai handbalului. Iar Gațu, Birtalan, Penu, Oțelea, Voina au devenit modele pentru toți cei care vor să ajungă pe drumul bătătorit de zeii handbalului românesc. Ștafeta a fost preluată de la băieți și de fete, iar handbalul feminin românesc a ajuns cunoscut pe toate meridianele lumii datorită unor rezultate uriașe, ani la rând.

 Și, cum VOYO a fost mereu aproape de handbal în ultimii trei ani, și în acest sezon sportul cu mingea pe semicerc va fi prezent mereu în programele platformei noastre. Iar startul e dat de Supercupa României! Joi și vineri au loc meciurile băieților, iar fetele închid balul sâmbătă și duminică.

Supercupa e găzduită de bijuteria din Bistrița. TeraPlast Arena e inaugurată în 2022

TeraPlast Arena din Bistrița va fi în următoarele patru zile Mecca sportului Cristinei Neagu. Fostul lider de la națională și de la CSM s-a retras în această vară, dar handbalul românesc propune nume de referință în continuare.

La Bistrița, centru de tradiție în sportul cu mingea pe semicerc, se va juca atât Final Four-ul la masculin, cât și cel la feminin - VEDEȚI PROGRAMUL MAI JOS. În cocheta sală cu 3.000 de locuri, inaugurată în 2022, antrenorii vor vedea la lucru pentru prima dată în acest sezon și noile transferuri ale echipelor pe care le manageriază.

Dinamo, campioana de la masculin, a dat o adevărată lovitură de proporții. Șefii grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare au reușuit să-l convingă să preia echipa pe reputatul tehnician portughez Paulo Pereira. Portughezul a semnat cu Dinamo după ce a antrenat-o pe RK Celje (Slovenia), iar de-a lungul carierei sale a condus cluburi și echipe naționale de prestigiu.

În Porto, între fotbalul pe stradă și mâna de ajutor dată în restaurantul tatălui

A fost antrenorul lui FC Porto între 2003 și 2006, a condus naționala Tunisiei între 2013 și 2015, iar între 2017 și 2019 a activat în Liga Zimbrilor, pe banca tehnică a celor de la CSM București. În prezent, Paulo Pereira este și antrenorul echipei naționale a Portugaliei, alături de care a obținut o performanță excepțională la Campionatul Mondial din 2025, unde a condus reprezentativa lusitană până în semifinale, o premieră istorică pentru handbalul portughez.

Undeva, într-un colț al inimii, Pereira mai păstrează fotbalul. L-a admirat pe Eusebio, dar i-a urmărit atent și pe Luis Figo sau Cristiano Ronaldo. "De fiecare dată când tata nu venea să mă cheme să fac ceva, mai ales în timpul vacanțelor, jucam fotbal pe stradă. În timpul școlii nu mă deranja, pentru că aveam teme de făcut, dar în vacanțe trebuia să pun mesele în restaurant”, spunea Pereira, într-un interviu pentru Tribuna Expresso, citat de jurnalistul Marius Huțu în We Love Sport.

Paulo Pereira: "Sunt pregătiti de noile provocări"

Născut în Padronelo, Pereira s-a mutat cu părinții în Porto pe când era doar o mogâldeață. Tatăl său și-a deschis un restaurant, iar micul Paulo își ajuta părintele când timpul îi permitea. Fotbalul pe stradă l-a abandonat rapid. Handbalul i s-a lipit de inimă și spune și acum că e îndrăgostit la infinit de el. Excelent pedagog, Pereira are planuri mari cu Dinamo.

"Sunt pregătit de noile provocări și de abia aștept să ne vedem. Vom munci zilnic pentru a ne atinge obiectivele și vom lupta la capacitatea maximă pentru fanii noștri", spunea Pereira, pentru site-ul clubului Dinamo, în ziua prezentării sale.

Pereia și Dinamo au un drum greu de străbătut în acest sezon. Iar totul începe joi, în Supercupa României, în direct pe VOYO.

Voyo Blog

SUPERCUPA ROMÂNIEI | MARATON HANDBALISTIC DE PATRU ZILE PE VOYO

 PROGRAM SUPERCUPA ROMÂNIEI LA HANDBAL MASCULIN

 Joi, 21 august, de la 14:30 (prima semifinală): Minaur Baia Mare - HC Buzău

Joi, 21 august, de la 17:30 (a doua semifinală): Potaissa Turda - Dinamo

Vineri, 22 august, de la 14:30: finala mică

Vineri, 22 august, de la 17:30: finala mare

PROGRAM SUPERCUPA ROMÂNIEI LA HANDBAL FEMININ

Sâmbătă, 23 august, de la 14:30 (prima semifinală): CSM București - Minaur Baia Mare

Sâmbătă, 23 august, de la 17:30 (a doua semifinală): CSM Corona Brașov - CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud

Duminică, 24 august, de la 14:30: finala mică

Duminică, 24 august, de la 17.30: finala mare

*de Andru Nenciu