Personajul principal, Baby, interpretat de Ansel Elgort, m-a cucerit instantaneu. Are acel amestec de carismă și timiditate care te face să ții cu el chiar și atunci când știi că joacă un rol periculos în lumea crimei. Felul în care se mișcă, cum dansează sau cum pare că respiră în același timp cu muzica, toate aceste detalii m-au făcut să-l percep ca pe un erou atipic, unul de care nu ai cum să nu te atașezi.
Personajele secundare care dau greutate filmului
Nu pot să vorbesc despre „Baby Driver” fără să menționez distribuția impresionantă. Kevin Spacey, în rolul lui Doc, reușește să fie atât mentor, cât și manipulator. Jon Hamm, ca Buddy, m-a surprins prin complexitatea lui, un personaj care pare prietenos, dar care ascunde un pericol constant. Eiza Gonzalez, în rolul Darling, și Jamie Foxx, ca Bats, adaugă intensitate și tensiune, iar Lily James aduce doza de inocență și speranță prin personajul Debora.
Dintre toți, prestația lui Jon Hamm mi s-a părut cea mai memorabilă. Privirea lui transmitea mereu ceva ambiguu, o combinație de familiaritate și amenințare. Faptul că scenariul îi oferă un rol atât de bine conturat m-a făcut să-l văd drept unul dintre personajele-cheie ale filmului, chiar dacă Baby rămâne centrul atenției.
Muzica, adevăratul motor al poveștii
Pentru mine, adevăratul spectacol din „Baby Driver” este felul în care muzica este integrată în poveste. Fiecare scenă pare coregrafiată pe ritmuri atent alese, de la mișcările lui Baby, până la împușcături și explozii. Rareori am simțit un film care să se audă și să se vadă atât de armonios.
În timp ce urmăream scenele de acțiune, am avut impresia că asist la un concert vizual, unde fiecare cadru era o notă pe o partitură uriașă. Această idee mi-a rămas întipărită în minte și cred că este motivul pentru care „Baby Driver” se simte atât de proaspăt și azi, la ani de la lansare.
Finalul m-a luat prin surprindere
Singura parte care m-a făcut să ridic puțin din sprâncene a fost finalul. Filmul trece brusc de la atmosfera sa jucăușă și inteligent orchestrată la o secvență de acțiune mai convențională. Am simțit că personajele pierd puțin din consistență în fața spectacolului vizual. Totuși, chiar și cu acest mic minus, filmul rămâne o experiență completă și plină de energie.
„Baby Driver” e unul dintre acele filme la care mă pot întoarce oricând cu aceeași plăcere. Indiferent de câte ori îl revăd, simt aceeași emoție când începe coloana sonoră și aceeași fascinație pentru felul în care regizorul Edgar Wright a reușit să transforme un thriller cu jafuri într-o operă audio-vizuală.
Pentru mine este genul de film care nu îmbătrânește niciodată și pe care îl recomand oricui caută ceva diferit în cinematografia modernă.
de Mădălina Maftei
