de Ovidiu Neacșu
„Cormoranii” au debutat în noua stagiune cu victoria 4-2 în fața lui Bournemouth și au legat această victorie de succesul de pe „St. James' Park”, unde s-au impus cu 3-2. Ce au cele două meciuri în comun? Felul în care s-au încheiat: cu victoria trupei lui Arne Slot în ultimele minute, după ce a fost egalată de la 2-0.
Liverpool trăiește periculos, dar trăiește!
Liverpool este cotată cu prima șansă la câștigarea trofeului Premier League în acest sezon, dar momentan nu se impune fără emoții, așa cum era de așteptat după transferurile de aproximativ 340 de milioane de euro.
În primul meci al sezonului suporterii lui Liverpool au avut emoții până în minutul 88, când „uitatul” Federico Chiesa a intrat de pe bancă și a asigurat victoria „cormoranilor”. În duelul cu Newcastel lucrurile nu au stat diferit, iar un puști de 16 ani a marcat golul victoriei la una dintre ultimele faze ale meciului.
Echipa antrenată de Arne Slot nu a făcut o primă repriză nemaipomenită pe „St. James' Park”, ba chiar a fost dominată pe alocuri de Newcastel. Cu toate acestea, Ryan Gravenberch a fost cel care a deblocat tabela cu un șut pe jos de la mare distanță, la care portarul Pope nu a avut răspuns. Cu doar câteva minute rămase din prima parte, Anthony Gordon a avut o intervenție primitivă într-un duel cu Virgil van Dijk. Atacantul a pus talpa pe coapsa fundașului olandez, iar arbitrul meciului a decis să îl elimine după ce a revăzut faza pe monitorul VAR.
În avantaj și cu un om în plus, Liverpool nu putea începe mai bine repriza a doua..., ba da! „Cormoranii” au înscris și golul doi chiar în startul celei de-a doua părți, după ce Cody Gakpo l-a servit perfect în careu pe Hugo Ekitike, iar francezul l-a învins pe portarul Pope cu un șut în forță.
Chiar dacă totul era în favoarea lui Liverpool, și nimic nu mai părea să oprească victoria „noilor bogați” din Premier League, „roșii” au arătat clar că nu au învățat prea multe în urma „dublei” lui Antoine Semenyo din urmă cu o săptămână. Alisson a fost învins la lovitura de cap a lui Bruno Guimaraes și nu l-a putut opri pe William Osula să marcheze golul de 2-2 în minutul 88, și asta cu un Newcastle în 10 oameni.
Puștiul de 16 ani, al doilea salvator al lui Liverpool
Arne Slot a refuzat să accepte remiza într-un meci în care Liverpool a avut toate avantajele de partea ei, dar în care a dat peste un Newcastle încăpățânat. Antrenorul olandez i-a trimis în luptă, cu doar șase minute înainte de final, pe Harvey Elliott și pe Rio Ngumoha, un puști de doar 16 ani care impresionase în amicalele din vară.
„Cormoranii” au creat un ultim atac în minutul 90+10 de parcă ar mai fi avut cel puțin 30 de minute la dispoziție. În urma unei construcții elaborate, Salah a trimis pe jos în careu, iar Szoboszlai și-a arătat clasa. Mijlocașul maghiar a păcălit apărarea „coțofenelor” după ce a sărit peste minge, iar Rio Ngumoha a finalizat perfect și a făcut 3-2. Jucătorul format la academia lui Chelsea a fost de această dată salvatorul lui Liverpool, iar „cormoranii”, alături de Arsenal și Tottenham, au maximum de puncte după primele două runde.
Cu siguranță fanii lui Liverpool se bucură de cele două victorii, dar speră ca favoriții lor să le dea mai puține emoții în următoarele partide din acest sezon.