Filmul regizat după romanul scris de Delia Owens nu m-a luat prin surprindere cu vreo acțiune forțată sau cu efectele spectaculoase, ci cu ceva mult mai rar, la care nici nu mă așteptam: o eroină construită din singurătate, suferință și dintr-o forță interioară mult mai puternică decât toată durerea pe care a simțit-o fără să se poată opune.
Kya nu e genul de personaj care să ceară ajutor. Este o fetița care, după ce este părăsită de mama ei și apoi, rând pe rând, de toți cei patru frați, rămâne singură cu un tată violent, într-o colibă din mijlocul mlaștinii și fără vreo șansă care să îi ofere o viață mai bună. E adolescenta care învață să citească mult prea târziu, dar care s-a lăsat cucerită de viața plantelor și a animalelor….și e tânăra acuzată de crimă, într-un oraș care nu a făcut nimic altceva decât să o marginalizeze toată viața și să o poreclească „fata din mlaștină”.
Filmul alternează între trecutul plin de suferință al Kyei și prezentul tensionat al anchetei privind moartea lui Chase Andrews. Însă ceea ce îl face cu adevărat memorabil sunt momentele mici, încărcate de emoție, care schimbă perspectiva asupra normalității din viața de zi cu zi. A tuturor.
Una dintre cele mai frumoase secvențe este prima întâlnire a Kyei cu Tate, un localnic ce decide să nu plece urechea la bârfele spuse despre ea și începe să se apropie de ea, învățând-o să citească. Doi adolescenți, într-o barcă, printre trestiile și apa sărată, descoperă împreună literele și, încet, dar sigur, dragostea. O scenă sinceră, luminoasă, cu totul diferită față de viața Kyei de până atunci…asta până când realitatea o ajunge din urmă.
Locul pe care Tate îl ocupă în viața tinerei este luat de Chase, un băiat arogant, cu intenții nedemne de sufletul Kyei. Relația lor devine una toxică, iar filmul schimbă tonul. Într-o scenă extrem de tensionată, Kya este fugărită prin pădure de cel care, la început, o cucerea cu promisiuni goale. Atunci am înțeles că nu e doar o poveste de dragoste sau un thriller, e lupta unei femei împotriva unei lumi care nu a protejat-o niciodată, deși nu era niciun secret pentru nimeni că avea nevoie de asta.
„Acolo unde cântă racii” nu e genul de film pe care îl uiți a doua zi. Mie mi-a rămas în minte trei ani și i-am dat play imediat ce l-am văzut pe VOYO. Este despre cum supraviețuiești când ești complet singur, cum îți construiești o viață în ciuda respingerii și cum natura devine singura formă de siguranță.
Dă-i play pe VOYO și lasă-te prins în viața Kyei! Acolo unde liniștea ascunde durere, iar dragostea poate salva sau distruge.
de Andreea Buinoschi
