de Alexandru Stănilă
Isak a ales să forțeze. A întors spatele clubului care l-a plătit, a refuzat să se mai antreneze cu Newcastle și a transmis mesajul clar că nu mai vrea să joace. Pe scurt, o grevă. Fanii au fost revoltați, iar Alan Shearer, legenda lui Newcastle, l-a criticat public pe suedez, spunând că așa ceva nu se face niciodată.
Chiar și așa, tactica lui Isak a funcționat. Liverpool a venit cu o ofertă uriașă, peste 125 de milioane de lire, iar Newcastle, presată de situație, a cedat în ultima zi de mercato, după ce a adus înlocuitori în ofensivă. Isak și-a văzut visul cu ochii. A obținut exact ce și-a dorit, chiar dacă a lăsat clubul și fanii de pe St James' Park cu ochii în soare. Consolarea “coțofenelor”, una deloc neglijabilă, e că acum dețin recordul pentru cel mai scump jucător vândut vreodată în Premier League.
Victimizarea, un pattern pentru Isak? Episodul rasismului de la București
Pentru a-și justifica gestul, Isak a apelat destul de târziu la un comunicat, unul care a părut că duce spre victimizare. Într-un mesaj amplu postat cu două săptămâni înainte de încheierea ferestrei de transferuri, a acuzat Newcastle că „a încălcat promisiuni” și că „relația nu mai putea continua pentru că s-a pierdut încrederea”. În esență, a încercat să arunce vina pe club și să se prezinte drept partea nedreptățită. Doar că, indiferent de promisiuni, rămâne faptul că a refuzat să-și respecte contractul și să joace.
Și nu e prima dată când Isak se plasează în rolul victimei. În 2019, la București, când abia împlinise 20 de ani și juca la Real Sociedad, el și naționala Suediei au acuzat public fanii români de rasism. UEFA a deschis atunci o anchetă, dar verdictul a fost clar: nu au existat manifestări rasiste pe Arena Națională.
FRF a adus dovezi solide – înregistrări video, declarații ale jucătorilor și chiar ale selecționerului suedez Janne Andersson, care a spus că nu a auzit nimic rasist. Singurul lucru demonstrat a fost că Isak a fost huiduit, la fel ca alți jucători, indiferent de culoarea pielii. Concluzia UEFA: nicio sancțiune pentru rasism. A fost doar un nou episod în care atacantul suedez a ales să se prezinte drept victima unor circumstanțe ostile.
"L-am întrebat pe arbitru dacă aude și el, mi-a zis că nu aude. Câteva minute mai târziu, a oprit jocul. Erau țipete și cuvinte rasiste, lucruri care n-ar trebui să se întâmple. Arbitrul m-a întrebat dacă vreau să pună capăt meciului în acel moment, dar i-am zis că nu e necesar. Am ales să nu las acest atac să mă afecteze. Până la urmă, asta vor ei. Prefer să ignor ce s-a petrecut. Întotdeauna vor exista idioți, să nu le dăm atenția pe care o caută. Evident, e rău și e păcat că se întâmplă, dar eram pregătiți", spunea Isak, în noiembrie 2019, după România - Suedia 0-2, meci din preliminariile EURO 2020.
Once a cheater, always a cheater?
Punem cap la cap cele două episoade și pare că se conturează un tipar. Isak își construiește imaginea de nedreptățit atunci când simte că are nevoie.
Iar Liverpool, în entuziasmul de a-l transfera pe atacantul cu două sezoane consecutive fabuloase în Premier League, pare să ignore întrebarea evidentă: ce garanție există că, la prima ofertă de la Real Madrid sau Barcelona, Isak nu va recidiva? Cine a înșelat o dată poate înșela din nou. Iar atunci, cea care va rămâne cu buza umflată ar putea fi chiar Liverpool.
Marc Guéhi, la polul opus
În oglindă, Marc Guéhi a mers pe calea opusă. Și el era pe lista lui Liverpool, iar mutarea părea rezolvată pe ultima sută de metri. Totul era pregătit - vizita medicală în derulare, un avion gata să îl ducă în Merseyside, iar Palace își dăduse acordul. În ultimul moment, Steve Parish, președintele de pe Selhurst Park, a spus „nu”, invocând lipsa timpului pentru a găsi un înlocuitor, dar și presiuni din partea managerului Oliver Glasner, care ar fi amenințat inclusiv cu demisia în cazul în care își pierdea căpitanul.
Un refuz brutal pentru un jucător care visa la un salt major și binemeritat în carieră. Diferența? Guéhi nu a făcut scandal în săptămânile în care s-a tot vorbit despre transferul său la Liverpool. Nu a refuzat să se antreneze, nu a lovit în clubul la care a cucerit în acest an primele trofee din cariera de seniori, nu a pus presiune publică. A rămas profesionist până la capăt, cu respect față de Palace, chiar dacă în interior este acum extrem de furios și dezamăgit, după cum a relatat presa britanică.
Se așteaptă acum în Anglia un comunicat aspru din partea lui Marc Guéhi, iar The Guardian a avansat inclusiv varianta potrivit căreia stoperul ar putea renunța la banderola de căpitan ca formă de protest pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile. Scenariul pare însă improbabil, având în vedere trecutul lui Guéhi și situația sa contractuală: vara viitoare rămâne liber de contract, astfel că va putea pleca gratis. Poate chiar la Liverpool, poate la alți granzi ai Angliei sau ai Europei.
La 25 de ani, Marc Guéhi locuiește în continuare alături de părinți și cele trei surori mai mici. Un fapt inedit pentru un fotbalist de talia sa, dar probabil o explicație pentru ceea ce este astăzi și modestia de care dă dovadă: "Da, încă locuiesc cu părinții și surorile mele. Într-un fel, acolo pot fi eu însumi, dacă are sens ceea ce explic. Nu știu dacă sunt singurul din fotbal care simte asta, dar uneori, nu mereu, simt că trebuie să oferi spectacol. În fotbal e un mediu atât de dur, foarte dificil. Există multă bravadă, mult ego. Acasă pot să mă relaxez, să fiu eu însumi, iar familia reprezintă piatra mea de temelie. Îmi place să fiu alături de ei", spunea Guéhi, luna trecută, într-un interviu pentru BBC.
Un final poate nedrept, dar real
Nu vorbim numai de un profesionist și de un tip modest. Guéhi, la fel ca Isak, e și un fotbalist valoros, nu degeaba fiind deja plasat de mai mulți specialiști în topul celor mai buni fundași centrali din fotbalul actual. A jucat toate minutele din acest sezon, a marcat un gol fantastic contra lui Aston Villa și a rămas o stâncă în defensivă, iar Palace a primit doar trei goluri în șase meciuri. Patrick Vieira l-a desemnat căpitan tocmai pentru maturitatea lui și felul în care chiar și jucătorii mai experimentați îl priveau cu respect. Este descris adesea drept un tip deloc arogant, religios, fiu de pastor. Discret pe social media, fără scandaluri, fără declarații sulfuroase. Doar muncă, seriozitate și discreție.
Și aici e paradoxul: Isak, băiatul rău, a câștigat. Guéhi, băiatul bun, a pierdut. Morala e poate nedreaptă, dar reală. Într-un fotbal dominat de bani, presiuni și forțări, cel care ridică tonul și încalcă un contract ajunge să obțină ce vrea - “player power”, sintagma tot mai folosită de englezi în fotbalul actual - pentru că Isak e departe de a fi primul astfel de exemplu. În schimb, cel care rămâne serios și corect riscă să rămână blocat.
Guéhi a ratat transferul, dar a câștigat admirația sinceră a celor care apreciază principialitatea într-o industrie care rareori răsplătește așa ceva.
