de Vali Andronescu

În vara anului 2022, Manchester City a activat clauza de reziliere a lui Erling Haaland, achitând celor de la Borussia Dortmund suma de 60 de milioane de euro. La acea vreme, atacantul norvegian era deja evaluat de site-urile de specialitate la 150 de milioane de euro și privit drept una dintre cele mai redutabile mașinării de goluri ale fotbalului contemporan.

Starul norvegian a strălucit la Borussia Dortmund, unde și-a trecut numele pe tabela de marcaj de 86 de ori. Pe deasupra, el a oferit și 23 de pase decisive în aproximativ 7.000 de minute petrecute în tricoul echipei de pe Signal Iduna Park. Haaland își cimenta de unul singur, așadar, faima și devenea, încetul cu încetul, unul dintre cei mai letali atacanți ai fotbalului contemporan.

La Manchester City, Haaland nu a avut nevoie de timp pentru acomodare. Norvegianul a debutat în 2022 în Supercupa Angliei, contra lui Liverpool (1-3), iar în Premier League, la primul său meci din sezonul 2022/23, a reușit o ”dublă” strălucitoare împotriva lui West Ham pe 7 august, făcând parte dintr-o echipă imbatabilă construită de Pep Guardiola.

La nici trei săptămâni distanță, a înscris primul său hat-trick, contribuind decisiv la victoria cu 4-2 în fața lui Crystal Palace. Iar la doar câteva zile în față, Erling Haaland și-a demonstrat din nou superioritatea ofensivă după ce a semnat al doilea hat-trick într-un categoric 6-0 cu Nottingham Forest.

Erling Haaland, armă letală în Premier League! ”Teroristul” lui Manchester City are cifre fabuloase în startul noului sezon

Voyo Blog

Manchester City nu a pornit sezonul în cel mai convingător mod. Echipa a debutat în fortă și s-a impus cu un categoric 4-0 în fața lui Wolverhampton Wanderers. Următoarele două etape au adus însă eșecuri. Mai întâi în fața lui Tottenham Hotspur (0-2), apoi împotriva celor de la Brighton & Hove Albion (1-2).

În prima etapă, Erling Haaland a realizat o ”dublă”. Norvegianul a consemnat șase șuturi spre poarta lui Jose Sa, două dintre ele fiind chiar prinse de portarul portughez. Cu Tottenham, jocul fotbalistului a scârțâit, dar chiar și așa a reușit să înregistreze cinci atingeri în careul advers.

În ultima etapă, în ciuda înfrângerii cu Brighton, Haaland și-a reluat locul pe tabela de marcaj. Totodată, a irosit și câteva oportunități uriașe de a înscrie din nou! În acest sens, chiar dacă ”cetățenii” au început modest noua stagiune, norvegianul  domine Premier League la un capitol important.


Brighton - Manchester City | Ocazie Haaland (33') pe www.sport.ro

Cu trei goluri înscrise până în acest moment, Haaland se află în fruntea clasamentului golgheterilor. Norvegianul domină la fel de clar și la capitolul șuturilor, cu 14 încercări trimise spre poarta adversă. Aproape dublu față de al doilea clasat, Joao Pedro de la Chelsea, care a bifat opt șuturi.

Ce urmează pentru Manchester City

Odată cu reluarea Premier League după pauza internațională, Manchester City va primi duminică seară, de la ora 18:30, vizita rivalei Manchester United pe Etihad. Va fi cea de-a 197-a confruntare dintre cele două echipe.

Manchester United, deși a traversat o perioadă mai slabă în ultimul deceniu, deține supremația în derby-uri, cu 80 de victorii. Manchester City a înregistrat 62 de succese, în timp ce 54 dintre întâlniri s-au încheiat la egalitate.