De Daniel Anghel

Sunt mai bine de două luni de când Diogo Jota a plecat dintre noi, în urma unui tragic accidentat rutier în care starul lui Liverpool, dar și fratele său Andre Silva, și-au pierdut viața.

Cei doi au fost omagiați pe stadioane mari din întreaga lume, dar gestul făcut de Burnley, la două luni după decesul lui Jota, a făcut înconjurul lumii într-un timp foarte scurt. O mișcare cu care clubul nou-promovat în Premier League i-a atins și pe cei mai înfocați fani de pe Anfield.

Pe ”Turf Moor”, stadionul lui Burnley, care a găzduită partida cu Liverpool, gazdele au anunțat lotul campioanei Angliei pentru această partidă. De pe listă nu a lipsit Diogo Jota, al cărui nume a fost trecut cu verde.

Un gest de clasă cu care Burnley a făcut înconjurul lumii, în contextul în care Jota a fost omagiat, în ultimele luni, pe mai multe stadioane importante din lume, dar mai ales în Portugalia, țara sa natală, și Anglia. Nici colegii nu l-au uitat, pentru că celebrarea sa cu joystick-ul (pentru că Diogo era un gamer înrăit) a fost preluată de mai mulți fotbalitși cu care acesta a împărțit vestiarul.

Liverpool a câștigat chinuit

Campioana Angliei are un parcurs perfect după primele patru etape din Premier League. Este singura echipă din campionat cu patru victorii din tot atâtea partide, dar a fost la un pas de a se împiedica pe terenul nou-promovatei.

Introdus în minutul 63, Hannibal Mejbri a blocat cu mâna, în interiorul careului, o minge centrată de Jeremie Frimpong, iar arbitrul a arătat imediat punctul cu var. Penalty-ul a fost transformat de Mohamed Salah în minutul 90+5, iar Liverpool își continuă forma bună din campionat.

Voyo Blog

”Știu cât de greu este să ai ocazii împotriva unei echipe cu 11 jucători în careul de 18 metri. E foarte bine că fac asta, pentru că aproape au obținut un punct.

Nu spun nimic negativ despre ei, doar explic cât de dificil este împotriva unei echipe din Premier League care apără cu toată lumea în spate și nu scoate mingea”, a spus Arne Slot, potrivit ESPN.

În următoarea etapă, Liverpool va avea un meci cu o încărcătură specială. Pe Anfield va veni rivala locală Everton, care are un start bun de sezon, cu șapte puncte după patru etape. De partea cealaltă, Burnley rămâne pe 17, cu trei puncte, și se pregătește pentru un alt meci ”acasă”, cu Nottingham Forest.