Filmul, regizat de Bogdan Theodor Olteanu, urmărește o noapte din viața a doi taximetriști, Lică și Liviu, care, la fiecare cursă, întâlnesc oameni care-i scot din rutină și le pun la încercare convingerile. E genul ăla de film care te face să uiți pentru o oră și puțin de grijile tale și să te lași purtat de povești mici, dar bine scrise.
De ce mi-a plăcut
Dacă te întrebi de ce funcționează atât de bine, trebuie să știi că sunt câteva motive simple: scenariul e născut dintr-o piesă de teatru (scris de Olteanu împreună cu Adrian Nicolae), iar adaptarea spre film păstrează ritmul dialogurilor și felul acela teatral, energic, care te face să zâmbești fără pretenții. Asta se simte în fiecare secvență, pentru că personajele sunt conturate pe repede-înainte, dar credibil, și dialogurile curg natural, uneori tăios, alteori tandru.
Distribuția e o altă bucurie: Alexandru Ion și Rolando Matsangos duc greul poveștii, iar aparițiile secundare ale unor nume cunoscute din cinematografia și teatrul românesc (Maria Popistașu, Victoria Răileanu, Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu) aduc acea savoare combinată de comedie și dramă care transformă o simplă noapte într-un puzzle emoțional. Actorii par că joacă dintr-o foaie reală de viață, nu dintr-un script.
Pe partea tehnică, filmul a fost filmat pe parcursul mai multor nopți (producția a lucrat efectiv pe străzile Bucureștiului), ceea ce se vede în imagini: orașul nu e doar decor, e personaj. Am citit că filmările au durat 16 nopți, un detaliu mic, dar suficient ca să-ți dai seama câtă atenție s-a pus pe atmosferă și autenticitate.
Și da filmul Taximetriști este disponibil pe VOYO, deci îl poți vedea oricând! E genul de titlu pe care îl recomand când vrei să râzi fără să-ți pară rău după: are umor, dar și o sentimentalitate caldă, iar finalul nu trage de tine înspre ceva forțat.
Pentru mine a funcționat ca o doză bună de optimism urban: nu-ți rezolvă problemele, dar îți schimbă pentru o vreme perspectiva, iar uneori ăsta e tot ce-ți trebuie.
