Regizorul a reușit să transforme un spațiu de lucru haotic într-o scenă în care dorințele se năruie, iubirea devine fragilă și oamenii care, de cele mai multe ori, rămân în umbră duc lupte pe care nimeni nu le poate vedea.
În centrul poveștii se află Pedro, un bucătar mexican fără acte, care la limita dintre speranță, oboseală și revoltă. Alături de el se află Julia, o chelneriță americană cu care are o relație complicată, între atracție și frica de a se implica într-o lume pe care nu o înțelege complet.
Dincolo de ei, se conturează și alte personaje: Estela este noua angajată timidă, care privește totul cu uimire și frică, dar și Rashid, managerul autoritar ce încearcă să țină totul sub control, chiar și atunci când banii dispar din casa de marcat.
Filmul excelează prin realismul său, care surprinde foarte bine Realitatea dureroasă a multor persoane care încearcă să își găsească drumul. Una dintre scenele mele preferate este cea în care Pedro, în mijlocul unei zile nebune, se oprește pentru câteva secunde și le explică colegilor cum homarul, considerat azi un lux, era cândva mâncarea celor săraci. Momentul e scurt, dar spune multe despre felul în care lumea întoarce mereu ierarhiile și despre modul în care oamenii ca el sunt condamnați să rămână la baza piramidei.
Tensiunea dintre Pedro și Julia crește pe parcurs, iar una dintre cele mai emoționante scene e cea din frigider, când, după o ceartă aprinsă, tăcerea dintre ei e mai puternică decât orice replică. Acolo, filmul reușește să redea perfect intimitatea și disperarea, două stări care nu se anulează una pe alta și care pot defini oricând orice relație în care nu totul este doar lapte și miere, ci în care nevoile de bază trebuie să fie dobândite cu greu.
„Povești din bucătărie” nu este un film despre mâncare, ci este un film despre oameni, despre visuri, despre demnitate și despre nevoia de a fi văzut. Pedro, Julia, Estela și ceilalți colegi nu sunt doar personaje, ci sunt oamenii ascunși în spatele ușilor restaurantelor. Când filmul se termină, rămâi cu senzația că ai trăit o zi întreagă în bucătărie alături de ei.
De Andreea Buinoschi
