After Everything – capitolul care m-a surprins plăcut
Ce mi-a plăcut cel mai mult este că povestea îl scoate pentru o vreme pe Hardin din haosul pe care îl știm deja și îl trimite într-o călătorie care, pentru prima dată, chiar pare orientată spre vindecare. Îl vedem scăpat din zona lui de confort, pus în situații noi, confruntând trecutul într-un mod profund și fără filtre. Mi-a plăcut mult faptul că filmul își lasă timp pentru asta, pentru liniște, introspecție, regrete, dar și micile momente de speranță.
Atmosfera din Lisabona e minunată. Orașul devine un fel de personaj în sine: cald, artistic, colorat, perfect pentru o poveste despre reconectare cu sine. Am simțit-o ca pe o vacanță pe care o trăiam și eu, prin ochii lui Hardin.
Mi-a plăcut și felul în care filmul reinterpretează momentele importante din relația lui cu Tessa. Da, sunt flashback-uri, dar de data asta ele nu mai par simple amintiri, ci capitole necesare pentru ca Hardin să înțeleagă ce a avut și ce riscă să piardă definitiv. M-am surprins chiar emoționându-mă în unele dintre ele.
Revederea cu Tessa de la final e scurtă, dar extrem de intensă. Are o doză de maturitate pe care nu prea am văzut-o în filmele anterioare. E tandră, e tensionată, e dulce-amăruie, exact genul de scenă care te face să speri, chiar dacă știi că drumul lor a fost mereu complicat.
În plus, After Everything arată superb: lumina, culorile, cadrele largi și delicate dau filmului un vibe aproape nostalgic. Mi s-a părut cel mai estetic episod al seriei.
Per total, After Everything e un film surprinzător de cald și de uman. Nu e doar despre doi oameni care se luptă pentru dragostea lor, ci și despre greșeli, iertare, vindecare și drumul, uneori dureros, spre a deveni versiuni mai bune ale noastre. Dacă ai urmărit seria până acum, merită din plin să-l vezi. Pentru mine, a fost cea mai frumoasă închidere posibilă a unei povești care, indiferent de păreri, m-a făcut să simt ceva.
Și asta e tot ce contează.
de Mădălina Maftei
