Despre ce este vorba în filmul Mentorii
Comedia pornește de la o situație cât se poate de actuală: un băiat de bani gata, obișnuit cu viața bună și fără griji, rămâne fără sursa principală de finanțare după ce tatăl lui, jucat de Adrian Titieni, decide că e momentul să-l „arunce în viața reală”. Panicat și complet nepregătit pentru lumea normală, băiatul ajunge, la insistențele surorii sale, să caute îndrumare la trei influenceri celebri.
Ce ar putea să iasă? Ei bine… un haos total, cu lecții de viață dubioase, motivaționale și rețete de succes care n-au nicio treabă cu realitatea.
Partea frumoasă e că, în tot acest circ digital, apare și o notă de normalitate: o tipă sinceră, cu picioarele pe pământ, interpretată de Doina Teodoru, care îl face pe protagonistul nostru să-și pună pentru prima dată întrebarea importantă: ce vrea, de fapt, de la viață? Iar alegerea finală e între o existență fake, construită pe imagine, și una autentică, cu bune și rele.
Distribuția filmului Mentorii
Un alt ingredient important care a făcut filmul să prindă atât de bine este distribuția. Când vine vorba de actorii din Mentorii, vorbim de unele dintre cele mai cunoscute figuri din showbiz și online-ul românesc: Dorian Popa, Loredana Groza, Cătălin Bordea, Radu Bucălae, Mira și multe alte apariții surpriză.
Da, inclusiv momentul care a făcut internetul să explodeze, cu Loredana Groza și Dorian Popa, este acolo și explică de ce filmul s-a viralizat atât de mult.
Mentorii, succes uimitor în cinematografe
Mentorii a vândut peste 160.000 de bilete în cinematografe și acum ajunge în exclusivitate pe VOYO, pentru cei care l-au ratat pe marele ecran sau vor să-l vadă din nou. Dacă ai căutat până acum „mentorii online subtitrat” sau pur și simplu voiai să-l prinzi într-un format accesibil, de data asta ai ocazia perfectă.
Practic, ai nevoie doar de un abonament activ VOYO și poftă de comedie!
Așa că, de 1 decembrie, dacă ai chef de ceva lejer și actual, dă-i play la Mentorii pe VOYO și vezi cum arată viața prin filtru… până cade filtru.
*de Lorena Martin