Am asistat la un film care își respectă publicul, indiferent de vârstă, și am rămas cu un zâmbet sincer și cu o stare de bine la final. În primele minute am simțit exact de ce universul „Paddington” este atât de iubit, are o delicatețe în construcția imaginilor și un umor cald care nu alunecă niciodată în exces.
Regizorul Paul King reia toate elementele care au funcționat în primul film, dar le dozează și le amplifică subtil. Am avut impresia că fiecare scenă e lucrată ca o miniatură atent colorată, în care până și cele mai mici gesturi au o semnificație.
Revederea cu familia Brown mi-a dat aceeași senzație reconfortantă ca atunci când revii într-o casă în care te-ai simțit mereu bine. Hugh Bonneville, Sally Hawkins și restul distribuției par să se fi reîntors în roluri cu o naturalețe dezarmantă. M-am trezit zâmbind de la primele replici.
Apropo de Sally Hawkins, există un detaliu de culise mai puțin știut care mi s-a părut savuros. După ce s-a întors din Toronto, unde tocmai terminase filmările pentru The Shape of Water, actrița a descoperit că mai avea de filmat încă o scenă subacvatică, de data aceasta pentru Paddington 2, la Londra. O coincidență neașteptată, care face parcă și mai amuzantă ideea că aceeași actriță a ajuns, pe același drum profesional, din nou sub apă, dar într-un univers cinematografic complet diferit.
Aparițiile lui Hugh Grant și Brendan Gleeson au fost pentru mine două dintre marile surprize. Hugh Grant, în rolul actorului narcisist Phoenix Buchanan, este delicios în fiecare cadru, iar Brendan Gleeson reușește să transforme un personaj dur într-un ursuz plin de umanitate. Fiecare apariție e construită cu o doză perfectă de autoironie.
Nu întâmplător, Hugh Grant a declarat ulterior că Paddington 2 este filmul său preferat din întreaga carieră. Se simte asta în fiecare gest și replică, iar plăcerea cu care își joacă rolul, inclusiv celebrul costum de călugăriță, contribuie enorm la farmecul filmului.
Mesaj spus cu umor și eleganță
Cel mai mult m-a atins însă mesajul filmului. Într-o perioadă în care lumea pare mereu tensionată, „Paddington 2” vine cu o pledoarie sinceră pentru politețe, empatie și dorința de a vedea binele în ceilalți. Mi s-a părut o continuare firească a temei din primul film, care vorbea despre acceptarea celor diferiți.
Scena în care Paddington ajunge în închisoare și, treptat, schimbă atmosfera ștearsă în una luminoasă prin… marmeladă m-a făcut să râd cu poftă. E o metaforă minunată despre cum un singur gest de bunătate poate declanșa o reacție în lanț. Brendan Gleeson, în rolul lui Knuckles McGinty, oferă unele dintre cele mai savuroase momente ale filmului.
În paralel, familia Brown încearcă să îi dovedească nevinovăția, iar eu am simțit că firul narativ combină foarte bine misterul, comedia și emoția. Totul funcționează ca un mecanism atent construit, asemenea „pop-up book”-ului care declanșează acțiunea.
Interesant este că această carte pop-up nu a rămas doar un element de recuzită cinematografică. Ea a fost transpusă ulterior și în realitate, sub forma unei ediții de colecție limitate, inspirată direct din film, un detaliu care spune multe despre grija pentru universul Paddington și despre felul în care povestea continuă dincolo de ecran.
Pe tot parcursul filmului am avut senzația că mă uit la o lucrare artizanală. Decorurile sunt compuse ca niște diorame în miniatură, iar culorile rămân perfect calibrate. Paddington însuși este animat impecabil, expresiv, credibil, ca și cum ar aparține de drept lumii reale. Se vede clar atenția pentru detalii și felul în care echipa de efecte vizuale a tratat fiecare cadru.
Chiar și în fundal, filmul își răsplătește spectatorii atenți. Co-scenaristul Simon Farnaby apare într-un cameo discret, în rolul unui gardian de securitate, iar unele dintre ziarele citite de personaje ascund glume și referințe interne savuroase, de la cultura pop la mici trimiteri ironice.
Un alt detaliu mai puțin cunoscut ține de impactul internațional al personajului. În versiunea ucraineană a filmului, vocea ursulețului Paddington este interpretată de Volodimir Zelenski, cu mult înainte de a deveni președintele Ucrainei, un fapt rar și inedit în cinema, care vorbește despre universalitatea acestui personaj și despre capacitatea lui de a traversa culturi, limbi și contexte istorice.
Finalul m-a surprins în cel mai bun mod, un număr muzical exuberant, cu Hugh Grant într-o formă actoricească extraordinară, complet autoironic și memorabil. E tipul de scenă pe care o revezi doar ca să îți mai îmbunătățești ziua.
Pentru mine, „Paddington 2” este un film care face mai mult decât să distreze. E o poveste care te face să respiri mai ușor, să râzi din toată inima și să îți amintești că, uneori, bunătatea e tot ce ai nevoie pentru a schimba lumea, sau măcar propria zi.
Poate că nu e întâmplător faptul că filmul poartă și o încărcătură emoțională suplimentară, creatorul ursulețului Paddington, Michael Bond, a murit la vârsta de 91 de ani chiar în ultima zi de filmare a acestui film, iar Paddington 2 îi este dedicat. Privit din această perspectivă, tot ce se întâmplă pe ecran capătă un aer de rămas-bun blând, plin de recunoștință și umanitate.
Paddington 2 este acum disponibil pe VOYO!
de Mădălina Maftei
