de Vali Andronescu

Etapa cu numărul 18 din eșalonul de elită al Angliei, Premier League, s-a disputat în plină perioadă de sărbători și a oferit fotbal de cel mai înalt nivel: meciuri tensionate, dueluri decise la limită și o revenire mult așteptată pentru fotbalul românesc.

Meciuri tari în Premier League!

Start în forță de Boxing Day! Runda a debutat vineri, 26 decembrie, pe Old Trafford, unde Manchester United a obținut o victorie importantă în fața lui Newcastle. ”Diavolii roșii” s-au impus cu 1-0, grație reușitei lui Patrick Dorgu, la o zi după Crăciun.

Voyo Blog

Sâmbătă a adus nu mai puțin de șapte partide în Premier League! Manchester City și-a demonstrat din nou forța după ce s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Nottingham Forest, într-un meci în care campioana a controlat momentele-cheie.

Arsenal a bifat un succes matur la Brighton, 2-1, și continuă cursa pentru titlu.

Liverpool a avut parte de un duel dificil în deplasare, cu Wolverhampton, dar a plecat cu toate cele trei puncte după o victorie muncită cu 2-1. Cu toate acestea, ”cormoranii” lui Arne Slot rămân sub presiune în clasament, în condițiile în care rivalele directe continuă să câștige.


Liverpool - Wolves 2-1: rezumatul meciului (VOYO) pe www.sport.ro

Brentford a produs una dintre surprizele etapei. A învins-o categoric pe Bournemouth în deplasare, cu 4-1, în timp ce Everton și Burnley au remizat alb, scor 0-0, într-un meci lipsit de inspirație ofensivă.

Fulham s-a impus cu 1-0 în fața lui West Ham, după golul lui Raul Jimenez marcat spre finalul meciului (minutul 85).

Aston Villa a confirmat forma excelentă din acest sezon și și-a trecut în cont toate cele trei puncte în urma victoriei cu Chelsea. ”Orășenii” au devenit un adevărat coșmar pentru echipele mari, iar londonezii continuă să alterneze evoluțiile bune cu pașii greșiți.

 


Rezumat Chelsea - Aston Villa 1-2 (exclusiv pe VOYO, 27.12.2025) pe www.sport.ro

Etapa a continuat duminică, de la 16:00, cu meciul Sunderland - Leeds, scor 1-1, și s-a încheiat cu partida Crystal Palace - Tottenham 0-1 de la 18:30.

Pe Selhurst Park, în Londra, Radu Drăgușin a revenit pe teren pentru Tottenham, după o absență de aproape un an! Archie Gray a stabilit scorul în prima parte a meciului (minutul 42), după ce Richarlison a avut primul gol invalidat de VAR în minutul 17 și al doilea în minutul 75.

  • Pentru cele 13 minute jucate, portalul SofaScore i-a acordat lui Radu Drăgușin nota 6,7

 


Radu Drăgușin, tot un zâmbet după revenirea pe teren la Tottenham pe www.sport.ro

Cum arată clasamentul Premier League