Deși acțiunea este plasată într-un tren de mare viteză care traversează Japonia, decorurile trădează rapid natura lor construită: mult green screen, miniaturi și CGI, într-un univers care arată mai degrabă ca o bandă desenată adusă la viață.
Filmul își etalează această artificialitate fără complexe, iar personajele sunt la rândul lor schițate gros, ca niște figuri simbolice ale violenței și hazardului. Toți cei care urcă în tren par să fie legați de lumea crimei. Sunt asasini plătiți, oameni cu ranchiune vechi sau simple instrumente ale răzbunării, fiecare purtând în spate o poveste tragică sau o doză de pură malițiozitate.
Dialogurile sunt abundente, încărcate de umor negru și monologuri inutile, într-o formulă care amintește clar de cinemaul post-Tarantino. Tonul oscilează constant între glumă și violență extremă, iar filmul pare să se distreze pe seama propriei superficialități.
Asasinul care nu poartă armă, pentru că violența atrage ghinionul
Brad Pitt este centrul de greutate al poveștii și îl interpretează pe Ladybug, un asasin care primește o misiune aparent banală: să fure o servietă și să coboare din tren. Doar că Ladybug tocmai a trecut printr-un program de control al furiei și refuză să mai poarte armă, convins că violența îi atrage ghinionul.
Mi s-a părut una dintre cele mai inspirate idei ale filmului, pentru că oferă un contrast constant între filosofia personajului și haosul din jurul lui. Galeria de personaje secundare este intenționat caricaturală. Joey King joacă „Prințesa”, o falsă școlăriță inocentă, care se dovedește rapid a fi un manipulator rece și extrem de periculos.
Brian Tyree Henry și Aaron Taylor-Johnson sunt doi asasini „frați”, cu un schimb permanent de replici ironice, dar și cu o relație surprinzător de emoționantă. În același timp, Hiroyuki Sanada și Andrew Koji aduc o notă mai gravă filmului, fiind animați de dorința de răzbunare după ce un copil ajunge în comă.
Fiecare personaj este introdus prin titluri pe ecran și flashback-uri rapide, o tehnică familiară fanilor filmelor lui Quentin Tarantino sau Guy Ritchie. Pentru mine, aceste momente au funcționat mai degrabă ca exerciții de stil, decât ca adevărate aprofundări psihologice, dar ele se integrează perfect în logica filmului.
David Leitch demonstrează încă o dată că este unul dintre cei mai siguri regizori atunci când vine vorba de acțiune stilizată. Scenele de luptă sunt inventive, bine ritmate și adesea exagerate până la absurd. Personajele folosesc orice obiect pe post de armă, iar celebra servietă devine un instrument multifuncțional, de la scut la bâtă.
Vizual, filmul are momente în care se apropie de un delir colorat, aproape psihedelic, care m-a dus cu gândul la „Speed Racer”. Filmul pare să vrea, simultan, să-mi spună că nimic nu contează și să mă emoționeze profund în anumite momente-cheie. Uneori reușește, mai ales în povestea celor doi frați asasini, unde chimia actorilor face ca legătura dintre ei să pară autentică.
În rest, dramatismul mi s-a părut forțat. Reflecțiile despre destin, noroc și karma sunt repetate obsesiv prin replicile lui Ladybug și ale handlerului său, interpretat vocal de Sandra Bullock. La un moment dat, aceste comentarii încep să sune ca un manual explicativ despre ce ar trebui să „înțeleg” din film, nu ca o descoperire organică.
Deși povestea este adaptată după un roman japonez, majoritatea personajelor centrale au fost „internaționalizate”, păstrându-se însă simboluri și estetici specifice Japoniei. Argumentul că filmul ar putea avea loc oriunde nu m-a convins pe deplin, mai ales în condițiile în care anumite clișee culturale sunt exploatate vizibil.
La final, am rămas cu impresia că „Bullet Train” („Trenul asasinilor”) este un film extrem de distractiv pe moment, spectaculos și bine realizat din punct de vedere tehnic, dar care nu lasă urme adânci. Este un tren care trece în viteză, oferă priveliști amețitoare și mult zgomot, dar nu oprește suficient de mult pentru a lăsa o amprentă emoțională sau intelectuală puternică.
Brad Pitt a negat zvonurile despre retragere
Am căutat informații despre film pe internet și am găsit un lucru foarte interesant, ajuns la 58 de ani la momentul declarațiilor, Brad Pitt afirma că unele interviuri despre cariera lui au fost interpretate greșit.
La acea vreme se spunea că „Bullet Train” („Trenul asasinilor”) ar fi fost ultimul film în care va juca celebrul actor, dar Brad Pitt a pus capăt speculațiilor legate de posibila retragere a lui din lumea cinematografică.
„Nu plec nicăieri, sub nicio formă! Se pare că totul a fost interpretat ca o declarație de retragere. Nu asta am spus! Am trecut de pragul vârstei mijlocii și mă uit la ultima etapă... Cum vreau să o petrec? La vârsta mea, am făcut suficiente greșeli, iar acum există un confort în a aplica acea înțelepciune”, a spus Brad Pitt după ce filmul „Bullet Train” („Trenul Asasinilor”) a fost lansat.
Potrivit cifrelor oficiale, „Bullet Train” („Trenul asasinilor”) a obținut încasări de 239,3 milioane de dolari la nivel mondial.
Sursă foto: Getty
de Mădălina Maftei
