Paul W.S. Anderson demonstrează din nou că știe să gestioneze 3D-ul și scenele ample de distrugere, iar experiența sa din seria „Resident Evil” se simte în fiecare cadru spectaculos. Vulcanul nu este doar un fundal apocaliptic, ci o prezență constantă, amenințătoare, care apasă asupra personajelor și accelerează ritmul poveștii.
Dincolo de efecte, filmul mi-a oferit și acel tip de divertisment pur, fără ironii inutile sau încercări de a părea mai profund decât este. Este un film care știe ce vrea să fie și își asumă asta până la capăt. Relația dintre Cassia, fiica unui bogat negustor, și Milo, sclavul gladiator venit din Britannia, m-a trimis direct cu gândul la marile melodrame istorice.
Este o poveste de tip „fată bogată, băiat sărac”, spusă fără cinism, cu emoție directă și cu personaje ușor de înțeles. Emily Browning aduce fragilitate și sinceritate, iar Kit Harington funcționează excelent în rolul eroului tăcut, dominat de forță fizică și traumă interioară.
Milo nu este doar un luptător, ci un personaj cu răni vechi, iar trecutul său tragic se leagă inteligent de conflictul central al filmului. Mi-a plăcut modul în care scenariul construiește legătura dintre drama personală și catastrofa iminentă, fără să încarce inutil povestea. Totul curge firesc spre inevitabil.
Chimia dintre cei doi protagoniști nu este sofisticată, dar este eficientă. Într-un film nu am nevoie de subtilități excesive, ci de emoții clare, iar „Pompeii” mi le oferă din plin. Unul dintre cele mai savuroase elemente ale filmului este personajul negativ interpretat de Kiefer Sutherland.
Senatorul Corvus este exagerat, teatral și complet lipsit de scrupule, exact așa cum trebuie să fie un antagonist într-un astfel de film. Kiefer Sutherland pare să se distreze enorm în acest rol, iar energia sa se transmite imediat spectatorului. Chiar dacă dialogurile alunecă uneori în clișeu, nu am simțit că acest lucru strică experiența.
Replicile simple și directe contribuie la tonul de epopee populară. Filmul rămâne surprinzător de „cuminte” în ciuda violenței din arene, mizând mai mult pe tensiune și spectacol decât pe șoc gratuit. Erupția devastatoare este punctul în care „Pompeii” atinge adevăratul său potențial. Cenușa, focul și valurile uriașe creează o secvență de o intensitate rară, iar ritmul filmului devine aproape hipnotic.
Am simțit că Paul W.S. Anderson și echipa sa au urmărit mai mult decât simpla distrugere, o formă de tragedie clasică, în care destinul nu poate fi evitat. În ansamblu, „Pompeii” este un film pe care îl apreciez pentru onestitatea sa. Nu este o capodoperă sofisticată, dar este un spectacol solid, emoționant pe alocuri și extrem de distractiv.
În box office, „Pompeii” a încasat 10 milioane de dolari în weekendul de lansare, ajungând pe locul 3, împotriva unei competiții serioase a filmului „The Lego Movie”. Filmul a încasat 23,2 milioane de dolari în America de Nord și 78,6 milioane de dolari în restul teritoriilor, pentru un total de 117,8 milioane de dolari.
Filmul a câștigat premii la „Golden Screen Award”, fiind cel mai profitabil film al anului 2014 în Canada.
de Mădălina Maftei
