”Inferno” m-a prins încă din primele minute prin atmosfera tensionată și prin ritmul alert care nu îți lasă aproape deloc timp să respiri. Povestea îl readuce în prim-plan pe profesorul de simbologie Robert Langdon, care se trezește într-un spital din Florența fără să-și amintească modul în care a ajuns acolo. Încă din această secvență inițială, filmul creează o stare de confuzie și neliniște: halucinațiile cu imagini apocaliptice și trupuri contorsionate conturează un mister care devine din ce în ce mai apăsător.

Alături de el apare Sienna Brooks, medicul care îl ajută să evadeze atunci când un asasin pătrunde în spital cu intenția clară de a-l elimina. Secvența evadării este una dintre cele mai intense din film: împușcături pe coridoare înguste, scări parcurse în grabă și o fugă disperată prin străduțele înguste ale orașului. Din acel moment, filmul devine o cursă contra cronometru.

Firul narativ se leagă de un mesaj criptic lăsat în urmă de Bertrand Zobrist, un vizionar obsedat de ideea suprapopulării globale. Ideologia lui, prezentată prin discursuri înregistrate, oferă filmului o dimensiune filosofică interesantă. Nu este doar o simplă vânătoare de indicii, ci și o dezbatere morală despre viitorul umanității.

Pe măsură ce Langdon și Sienna descifrează simboluri ascunse în opere de artă și în arhitectura renascentistă, filmul oferă cadre spectaculoase din muzee și piețe istorice. O scenă memorabilă este cea din Sala celor Cinci Sute din Palazzo Vecchio, unde căutarea unui indiciu ascuns într-un detaliu aparent banal devine un moment de maximă tensiune. Faptul că pericolul poate apărea din orice direcție, fie că este vorba de agenți guvernamentali sau de persoane care par inițial aliați, menține suspansul la cote ridicate.

Un alt personaj important este Elizabeth Sinskey, care reprezintă autoritatea științifică și morală în această criză globală. Relația ei cu Langdon adaugă un strat suplimentar de complexitate, mai ales când adevărul despre ceea ce s-a întâmplat înainte de pierderea memoriei începe să iasă la iveală. În paralel, enigmaticul Harry Sims orchestrează din umbră o serie de evenimente, iar ambiguitatea lui morală m-a făcut să mă întreb constant de partea cui se află cu adevărat.

Pe parcurs, acțiunea se mută spre Veneția, unde o altă secvență tensionată are loc în interiorul bazilicii și în jurul canalelor întunecate. Atmosfera gotică și senzația de urmărire permanentă amplifică senzația că timpul se scurge nemilos. În cele din urmă, confruntarea finală are loc în Istanbul, într-un decor subteran spectaculos, unde apa și ecoul pașilor creează o presiune aproape sufocantă. Scena din cisterna imensă, unde amenințarea plutește literalmente sub suprafața apei, este una dintre cele mai puternice vizual și emoțional.

Ce mi-a plăcut în mod special este felul în care filmul îmbină elementele de thriller cu referințele culturale și istorice. Nu este doar o poveste despre urmăriri și conspirații, ci și despre idei radicale, despre frică și despre limitele eticii științifice. În același timp, relația dintre Langdon și Sienna este construită cu grijă, iar revelațiile din ultima parte schimbă perspectiva asupra întregii povești.

”Inferno” are un ritm alert, lasă prea puțin spațiu pentru aprofundarea unor teme, dar experiența per ansamblu este captivantă. M-a ținut în priză de la început până la final, fiind genul de film care combină misterul cu adrenalina și care reușește să transforme simbolurile și istoria într-un joc periculos, cu mize globale.

Ce nu știai despre filmul ”Inferno”?

După ce a strâns o bază de fani prin povestea plină de mister şi de simboluri, ”Inferno” a beneficiat de un buget de aproximativ 75 de milioane de dolari, sumă considerată moderată pentru un thriller de amploarea sa. Filmul s-a dovedit un succes comercial, înregistrând încasări globale de aproximativ 220 de milioane de dolari la box office, depășind costurile de producție.

El a avut premiera mondială în Statele Unite în 2016, fiind lansat în cinematografele internaţionale în aceeaşi perioadă, iar, în România, vizionarea în cinematografele locale a început în luna octombrie a aceluiași an.

Criticile specialiștilor au fost mixte, dar filmul a primit și aprecieri notabile din partea publicului. Pe IMDb, evaluarea medie a filmului se situează în jurul notei 6.2/10, o cifră decentă care indică faptul că spectatorii l-au găsit general plăcut sau captivant. Există recenzii pozitive din partea unor utilizatori şi critici care au lăudat energia narativă și ritmul alert al peliculei sau performanțele actoricești izolate, ceea ce sugerează că filmul a reușit să găsească un public receptiv.

Distribuția este una deosebit de puternică, iar mulți dintre actori au vorbit în interviuri despre personajele lor și despre provocările întâlnite pe platoul de filmare. Tom Hanks îl interpretează pe profesorul de simbologie Robert Langdon, replicând rolul care i-a adus deja notorietate în filmele precedente ale seriei, și a descris adesea personajul ca pe „un om extrem de curios, pasionat de semnificațiile ascunse ale artei și istoriei, dar și foarte vulnerabil atunci când este forțat să își confrunte propriile incertitudini”.

Mai mult decât atât, Tom Hanks a explicat că provocarea a constat în a reda acea combinaţie între rațional și emoțional, mai ales într-o poveste în care Langdon începe cu amnezie.

Felicity Jones, care o joacă pe Dr. Sienna Brooks, a spus că personajul ei reprezintă „o punte între lumea academică a lui Langdon și realitățile dure în care acțiunea se desfășoară” și că i-a plăcut dinamica de cooperare și suspiciune reciprocă dintre ei. Interesant este și implicarea lui Irrfan Khan în rolul lui Harry Sims, un personaj enigmatic, ce adaugă profunzime intrigii și contribuie la jocul de interpretări morale care traversează filmul. În interviurile sale, Khan spunea că „Sims nu este un simplu antagonist sau aliat, ci o reflexie a moralității situaționale – ceva ce te face să te îndoiești de motivațiile oricărui personaj din poveste”.

De asemenea, Ben Foster, în rolul lui Bertrand Zobrist, a caracterizat personajul său drept o figură „hiper-inteligentă, dar tulburată”, ale cărei idei radicale despre suprapopulare și viitorul omenirii pun în mișcare întreaga intrigă. Foster a subliniat că interpretarea unui personaj cu astfel de convingeri i-a oferit prilejul de a explora teme care, deși ficționale, sunt legate de dezbateri reale contemporane privitoare la etică și știință.

Filmările pentru ”Inferno” au avut loc în mare parte în Italia, iar orașul Florența joacă un rol esențial nu doar ca decor, ci ca element activ al poveștii. Multe dintre secvențele de urmărire au fost realizate în centrul istoric, printre străduțele înguste și piețele încărcate de istorie.

Echipa de producție a filmat în locații emblematice precum Palazzo Vecchio, unde se desfășoară scena tensionată din Sala celor Cinci Sute, dar și în apropierea Catedrala Santa Maria del Fiore și a celebrului Ponte Vecchio.

Pe lângă Florența, filmările au continuat în Veneția și Istanbul, orașe alese pentru atmosfera lor distinctă și pentru încărcătura istorică. În Veneția, cadrele surprind atât exteriorul impunător al Bazilica San Marco, cât și zonele mai puțin vizibile turiștilor, unde suspansul este amplificat de labirintul de canale și pasaje înguste.

Finalul filmului a fost realizat în Yerebatan Sarnıcı, un spațiu subteran spectaculos, cu coloane iluminate și apă până la glezne, care oferă o atmosferă aproape claustrofobică. Alegerea acestor locații reale contribuie decisiv la autenticitatea și intensitatea vizuală a filmului, transformând fiecare oraș într-un personaj în sine.

”Inferno” reușește să combine misterul intelectual cu adrenalina unei curse contra cronometru, oferind o experiență vizuală intensă și plină de suspans. Prin parcursul lui Robert Langdon și prin decorurile spectaculoase din marile orașe europene, filmul rămâne o producție captivantă, care îmbină cultura, istoria și tensiunea într-o poveste despre alegeri dificile și consecințe globale.

 

de Andreea Buinoschi