de Daniel Anghel
Copilăria lui Alex Pereira nu a fost deloc ușoară pentru Alex. Sărăcia, violența din comunitate și anturajul dificil i-au forjat caracterul încă de mic, potrivit fightstyle.nl. A abandonat școala pentru a lucra ca zidar, sub soarele arzător, construind case, dar și propria sa rezistență fizică și mentală. Această perioadă dură avea să devină prima piatră de încercare a unui drum presărat cu obstacole.
Cel mai greu punct din viața sa l-a adus în sala de arte marțiale. Înconjurat de obiceiuri autodistructive, Pereira a căzut pradă alcoolului, iar dependența îi amenința orice șansă la un viitor cât mai bun. Și-a găsit refugiul în sală, unde a intrat pentru a câștiga o luptă grea. O luptă interioară, dar totul a fost doar începutul celui mai frumos capitol din viața sa.
După doar câteva luni de antrenament, era clar că Alex nu era un simplu novice. Era un talent brut. Combinația dintre forță, precizie și o etică de lucru nemiloasă l-a propulsat rapid în lumea profesionistă a kickboxing-ului. În organizatia Glory Kickboxing, Pereira a cucerit titlul mondial la categoria „middleweight”, dominând adversari de top și dezvoltându-și reputația pentru un singur lucru: puterea devastatoare a croșeului său stâng. De aici și porecla sa ”Poantan”, care în limba Guarani înseamnă ”mână de piatră”.
După Glory, a dominat și UFC
Pe atunci, foarte mulți au privit cu scepticism trecerea sud-americanului în UFC, deoarece era greu de crezut că un lupător de kickboxing va reuși să se impună în MMA. Pereira a dovedit, însă, contrariul. Debutul în UFC a fost memorabil: împotriva grecului Andreas Michailidis, Alex a reușit o să se impună cu un ”flying knee” spectaculos, iar lovitura sa a fost nominalizată imediat pentru „Knockout of the Year”.
Un pas uriaș l-a făcut atunci când a întâlnit din nou pe Israel Adesanya, rivalul său din Glory, de această dată în cușca de UFC, cu titlul mondial la categoria middleweight ”pe masă”. După un meci epic, Pereira a devenit campion, împlinindu-și visul pe care îl construise încă din sala de antrenament din Brazilia.
După ce și-a pierdut titlul, Pereira nu s-a oprit și a reușit o performană incredibilă. A urcat în divizia grea a light heavyweight și, după doar câteva lupte, a cucerit și acel titlu, devenind unul dintre puținii luptători din istoria UFC care reușesc să câștige două titluri la două categorii diferite. Și asta într-un interval foarte scurt de timp!
”Se spune că sportul salvează vieți, iar eu sunt o dovadă”
Nevoit să abandoneze școala încă de la o vârstă fragedă, Alex Pereira a dezvăluit, într-un interviu acordat pentru Yahoo în urmă cu patru ani, cum contactul cu sportul i-a salvat viața.
”A fost dificil, o perioadă oribilă din viața mea. În Brazilia avem două mari sporturi. Fotbalul și luptele. Nu-mi place fotbalul deci am început să lupt. Am fost atât de norocos că am făcut această alegere. Se spune că sportul salvează vieți, iar eu sunt o dovadă în acest sens. A fost punctul cel mai de jos al vieții mele. Ajunsesem la fundul fântânii”, a mărturisit Alex.