Deși premisa promite o poveste emoționantă despre revenire și recunoaștere, rezultatul este unul inegal, oscilând între nostalgie, melodramă și câteva scene de luptă reușite.

Luo își petrece timpul privind imagini din perioada sa de glorie, amintindu-și de cascadoriile spectaculoase care l-au făcut celebru. Cu toate acestea, lumea filmului pare să fi mers mai departe fără el. Singurii care își mai aduc aminte de contribuțiile sale sunt câțiva actori tineri pe care i-a sprijinit de-a lungul anilor.

Privirea obosită a lui Jackie Chan și expresia sa melancolică transmit perfect sentimentul unui om care a oferit totul unei industrii care l-a abandonat.

Filmul funcționează cel mai bine atunci când explorează relația dintre Luo și Red Hare. Calul devine mai mult decât un companion, este simbolul unei lumi vechi, în care loialitatea și sacrificiul încă aveau valoare.

Problemele apar atunci când diverși creditori și reprezentanți ai unei companii încearcă să revendice animalul, transformând povestea într-un conflict juridic și financiar care pune la încercare răbdarea protagonistului.

Pe lângă lupta pentru păstrarea calului, Luo încearcă să repare relația cu fiica sa, Bao. Aceasta este studentă și îl ajută în proces, apelând la iubitul ei, Mickey, un avocat timid, pentru a-i apăra cauza.

Din păcate, relația dintre tată și fiică nu primește suficientă dezvoltare pentru a avea impactul emoțional dorit. Există câteva momente sensibile, în special atunci când cei doi urmăresc împreună imagini din filmele vechi ale lui Jackie Chan.

Sunt secvențe care încearcă să construiască o apropiere autentică între personaje, însă scenariul grăbește adesea aceste momente și nu le oferă timpul necesar pentru a deveni cu adevărat convingătoare.

În plus, filmul pare să fie încărcat cu prea multe teme. Relația de familie, lupta pentru supraviețuire, critica industriei cinematografice și nostalgia pentru epoca de aur a cascadorilor sunt toate prezente, însă rareori dezvoltate suficient.

Rezultatul este un amestec de idei care nu reușesc întotdeauna să se completeze reciproc. Ceea ce m-a făcut să rămân implicată până la final a fost însăși prezența lui Jackie Chan.

Chiar și la aproape 70 de ani, actorul păstrează farmecul care l-a făcut celebru. Umorul său caracteristic, expresiile faciale și talentul pentru comedia fizică transformă multe scene obișnuite în momente plăcute.

Cele mai bune secvențe sunt, fără îndoială, cele trei confruntări dintre Luo și recuperatorul Dami. Coregrafia realizată de He Jun este eficientă și amintește de stilul clasic care l-a consacrat pe Jackie Chan. Aceste momente oferă energia de care filmul are nevoie și demonstrează că veteranul încă poate impresiona în scenele de acțiune.

În același timp, „Ride on” („Ține-te bine”) transmite și o anumită frustrare față de cinematografia modernă. Luo privește cu scepticism noile metode de producție și pare să regrete vremurile în care cascadorii își riscau viața pentru fiecare cadru spectaculos.

Filmul sugerează că acea perioadă a fost mai autentică, deși recunoaște indirect că nu era neapărat mai bună pentru toată lumea. Momentul culminant încearcă să ofere o concluzie emoționantă, însă revelația finală pare forțată și insuficient pregătită.

Relația dintre Luo și Red Hare, care ar fi trebuit să reprezinte nucleul emoțional al poveștii, nu este explorată suficient pentru ca deznodământul să aibă impactul dorit.

Per ansamblu, „Ride on” („Ține-te bine”) este un film interesant. Nu dezvăluie nimic nou despre Jackie Chan și nici nu reprezintă capodopera pe care unii fani ar fi putut-o aștepta. Totuși, datorită carismei sale și câtorva scene de acțiune solide, reușește să ofere suficiente motive pentru a fi urmărit.

Dacă rolul principal ar fi fost interpretat de altcineva, probabil că emoția ar fi lipsit aproape complet. Cu Jackie Chan în centru, însă, există câteva momente care reușesc să atingă o coardă sensibilă și să amintească de ce a devenit una dintre cele mai iubite legende ale filmelor de acțiune.

În interviurile pe care le-a acordat în străinătate, Jackie Chan a dezvăluit că scenariul seamănă cu viața lui și că niciodată nu va refuza să facă o cascadorie în filmele de acțiune.

„Povestea este foarte apropiată de viața mea, multe lucruri din acest film s-au întâmplat în realitate. Nu mă voi opri niciodată din a face filme de acțiune. Adevărații cascadori nu spun niciodată „Nu„”, a afirmat Jackie Chan în trecut, când a vorbit despre filmul „Ride on” („Ține-te bine”).

Iar regizorul Larry Yang afirmă că personajul din film a fost gândit plecând de la cariera lui Jackie Chan.

„Am scris acest personaj avându-l pe Jackie Chan în minte. Nimeni altcineva nu l-ar fi putut interpreta pe Luo. Filmul este un omagiu pentru Jackie Chan și pentru cascadori”, a spus în trecut Larry Yang.

de Mădălina Maftei

Ține-te bine!
Ține-te bine!
Actori: Jackie Chan, Haocun Liu, Kevin Guo, Yueting Lang