Sandro Tonali, cel mai scump fotbalist din istoria lui Tottenham: 100 de milioane de lire

Noul sezon din Premier League, transmis în exclusivitate de VOYO, se anunță din nou intens și extrem de spectaculos. Până la începutul lunii iulie, cele 20 de cluburi au cheltuit în total aproape un miliard de euro, campioană fiind de departe Tottenham, cu 267 de milioane de euro plătite pentru doar trei jucători.

După două sezoane groaznice în Premier League, în care a terminat pe locul 17, Tottenham încearcă să pună capăt seriei rușinoase și se mobilizează încă din startul ferestrei de mercato. Roberto De Zerbi, instalat la finalul lunii martie pentru a salva corabia, pare că a adus stabilitate la Spurs, iar acum are idei clare privind construirea lotului.

Una dintre dorințele lui De Zerbi - deja îndeplinită - a fost aducerea conaționalului Sandro Tonali, mijlocaș crescut la Brescia, campion cu AC Milan în Serie A și confirmat la Newcastle. Tottenham a acceptat să plătească până la 100 de milioane de lire sterline pentru italianul care în 2023 a fost implicat într-un scandal legat de pariuri și nu știa dacă va mai putea juca fotbal prea curând.

Voyo Blog

Dependent de jocuri de noroc și suspendat 10 luni

În octombrie 2023, după o anchetă a procurorilor din Italia, Tonali a fost suspendat 10 luni pentru că a pariat pe meciuri de fotbal, inclusiv pe cele ale echipelor sale. Mijlocașul a ales să coopereze cu anchetatorii și a recunoscut faptele, ceea ce i-a redus sancțiunea care putea ajunge până la 3 ani.

Tonali a vorbit deschis despre dependența sa de jocuri de noroc, iar o altă măsură luată de Federația Italiană a fost să îi impună fotbalistului participarea la un program de reabilitare. Suspendarea de 10 luni venea pentru fotbalistul lui Newcastle la puțin timp după transferul în Premier League, iar sezonul 2023/2024 s-a încheiat pentru el încă din octombrie.

Înainte să primească suspendarea din Italia, Tonali a călcat strâmb și în Premier League. Federația Engleză a aflat că internaționalul italian a plasat pariuri de peste 100.000 de lire pe mai multe meciuri de fotbal, inclusiv pe patru jocuri ale lui Newcastle. De menționat însă că pariurile erau doar pe victorii ale echipei sale.

Voyo Blog

Tonali: “Situația mea financiară m-a făcut să nu realizez cât de gravă era problema

Tonali și-a recunoscut din nou vinovăția, însă s-a ales cu o pedeapsă mult mai blândă: amendă de 20.000 de lire sterline și o sancțiune de două luni, cu suspendare.

"În lunile în care am fost departe de teren am petrecut foarte mult timp cu psihologul. Rolul lui a fost să mă ajute să înțeleg cum am ajuns în această situație. De obicei, îți dai seama de gravitatea problemei în momentul în care pierzi ceva: familia, locul de muncă sau salariul. În cazul meu însă, situația mea financiară m-a făcut să nu realizez cât de gravă era problema.

A fost un proces de recuperare dificil. Nu puteam lua anumite medicamente, deoarece în proporție de 95% aș fi ieșit pozitiv la testele antidoping. Așa că totul a fost un proces mental. A durat luni întregi, alături de un psiholog și un psihiatru.

În primele două luni am fost complet izolat de toată lumea. Apoi, pe măsură ce am revenit la viața de zi cu zi și mă antrenam în fiecare zi fără să pot juca meciuri, am realizat că plăteam pentru ceea ce făcusem", povestea Tonali, într-un interviu acordat pentru La Repubblica în februarie 2025.

Pe durata suspendării, Tonali a fost sprijinit de Newcastle și a acceptat să își reducă semnificativ salariul, renunțând la aproximativ 7 milioane de lire sterline în perioada în care nu putea juca. S-a întors pe teren în septembrie 2024 și s-a impus imediat printre titularii lui Eddie Howe, în ciuda pauzei îndelungate.

Admirat pentru tehnica sa și liniștea pe care o aduce la mijlocul terenului, Tonali s-a dovedit a fi acum un pariu câștigător pentru Newcastle, care încasează 100 de milioane de lire sterline. Italianul a semnat un contract pe șase ani și a devenit cel mai scump transfer din istoria lui Tottenham. 

"Sunt foarte fericit că sunt aici. Când am ajuns astăzi la club, senzația a fost fantastică. S-a vorbit despre patru sau cinci cluburi interesate, dar pentru mine a existat doar unul.

Am vorbit cu antrenorul aproape două ore despre club, suporteri, stadion și stilul nostru de joc. A fost ca o magie, pentru că am știut imediat că trebuie să semnez cu Tottenham. Am jucat de câteva ori împotriva lui Tottenham și am găsit de fiecare dată o atmosferă extraordinară, creată de niște suporteri minunați. Abia aștept să înceapă sezonul", a spus Tonali, la prezentare.

Primul meci oficial al lui Tonali la Tottenham va fi contra lui Brentford, pe 22 august, LIVE pe VOYO, în runda inaugurală din Premier League.