Ultima Șansă - Filme
Până la 31. 12.
"Urmăreşte online filmul românesc După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu. Drama După dealuri este filmul cu care Cristian Mungiu participa pentru a doua oară la Festivalul de Fillm de la Cannes şi spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie, fata de
"Urmăreşte online filmul românesc După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu. Drama După dealuri este filmul cu care Cristian Mungiu participa pentru a doua oară la Festivalul de Fillm de la Cannes şi spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie, fata de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă. Rolurile principale sunt interpretate de două actriţe ieşence debutante în film: Cosmina Stratan (Voichița) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuța (Părintele) şi Dana Tapalagă (Maica stareţă). Filmul românesc După dealuri a fost lansat în 2015 şi se bazează pe romanele scriitoarei Tatiana Niculescu Bran despre cazul exorcizării de la mănăstirea Tanacu. "