La vârsta de douazeci și șase de ani, când și-a început domnia, sultanul Suleyman devine cel de-al zecelea sultan al Imperiului Otoman, având ca scop construirea celui mai puternic imperiu și invincibilitatea otomanilor. Timp de 46 de ani, Suleyman Magnificul a condus strălucit Imperiul Otoman. În 1530, tânărul Suleyman primea vestea succesiunii la tron în timpul unei petreceri vânătorești. Însoțit de cel mai apropiat prieten, Ibrahim, pleacă la Istanbul, la Palatul Topkapi, lăsându-și soția, pe Mahidevran, și pe fiul său, Mustafa, în palatul său din Manisa. Presimțea că va avea o domnie dincolo de visele sale.
Pariu cu viața este primul muzical românesc, un serial difuzat de Pro TV ce a debutat pe 12 septembrie 2011, având 4 sezoane și un număr de 57 de episoade. Pariu cu viața se dezvoltă în jurul poveștii de dragoste dintre Ioana Popa, personaj jucat de Alina Eremia, și Andrei Anghel, rol interpretat de Dorian Popa. Cei doi, elevi la Colegiul de Arte București, își trăiesc intens povestea de dragoste
Pariu cu viața este primul muzical românesc, un serial difuzat de Pro TV ce a debutat pe 12 septembrie 2011, având 4 sezoane și un număr de 57 de episoade. Pariu cu viața se dezvoltă în jurul poveștii de dragoste dintre Ioana Popa, personaj jucat de Alina Eremia, și Andrei Anghel, rol interpretat de Dorian Popa. Cei doi, elevi la Colegiul de Arte București, își trăiesc intens povestea de dragoste până ce Ioana află că a fost ținta unui pariu pus de Andrei cu un alt coleg. De aici încep problemele, intrigile și suspansul este întreținut de faptul că pe cei doi îi leagă o legătură de familie mult mai puternică decât s-ar fi așteptat. Personajele principale alături de gașca de tineri, colegi și prieteni, dar și de profesori pun bazele unei trupe muzicale, Lala Band, ce se va bucura de un succes enorm. Din distribuția de excepție a muzicalului fac parte Carmen Tănase (Mara Anghel), Gabriel Radu (Gică Popa), Elvira Deatcu (Constanța Cercel), Cristina Ciobănașu (Anca Anghel), Marin Moraru (Dr. Silviu Crăciun), Diana Dumitrescu (Andreea Rădulescu), Dan Condurache (Dumitru Dumitrescu), Adela Popescu (Raluca Dumitrescu), Sore Mihalache (Sara Năstase), Raphael Tudor (Cristi Alexandrescu ), Vlad Gherman (Vlad Stănescu ), Dima Gheorghiță Trofim (Dima Trofin), Alexia Talavutis (Monica Bora),
Liviu Teodorescu (Liviu Andreescu), Alexandru Papadopol (Bobby Iordache),Radu Vâlcan (Tudor), Mădălina Drăghici (Alexandra Anastasiu), Teo Trandafir (Zana Craciun) Pariu cu viața este primul muzical românesc, un serial difuzat de Pro TV ce a debutat pe 12 septembrie 2011, având 4 sezoane și un număr de 57 de episoade. Pariu cu viața se dezvoltă în jurul poveștii de dragoste dintre Ioana Popa, personaj jucat de Alina Eremia, și Andrei Anghel, rol interpretat de Dorian Popa. Cei doi, elevi la Colegiul de Arte București, își trăiesc intens povestea de dragoste până ce Ioana află că a fost ținta unui pariu pus de Andrei cu un alt coleg. De aici încep problemele, intrigile și suspansul este întreținut de faptul că pe cei doi îi leagă o legătură de familie mult mai puternică decât s-ar fi așteptat. Personajele principale alături de gașca de tineri, colegi și prieteni, dar și de profesori pun bazele unei trupe muzicale, Lala Band, ce se va bucura de un succes enorm. Din distribuția de excepție a muzicalului fac parte Carmen Tănase (Mara Anghel), Gabriel Radu (Gică Popa), Elvira Deatcu (Constanța Cercel), Cristina Ciobănașu (Anca Anghel), Marin Moraru (Dr. Silviu Crăciun), Diana Dumitrescu (Andreea Rădulescu), Dan Condurache (Dumitru Dumitrescu), Adela Popescu (Raluca Dumitrescu), Sore Mihalache (Sara Năstase), Raphael Tudor (Cristi Alexandrescu ), Vlad Gherman (Vlad Stănescu ), Dima Gheorghiță Trofim (Dima Trofin), Alexia Talavutis (Monica Bora), \nLiviu Teodorescu (Liviu Andreescu), Alexandru Papadopol (Bobby Iordache),Radu Vâlcan (Tudor), Mădălina Drăghici (Alexandra Anastasiu), Teo Trandafir (Zana Craciun).