Filmul este inspirat din cartea Virginiei Vallejo, fosta jurnalistă columbiană care a avut o relație amoroasă cu Pablo Escobar. Prin ochii ei am văzut nu doar ascensiunea și prăbușirea celui mai mare traficant de droguri din istorie, ci și degradarea personală a unei femei care s-a lăsat prinsă, inițial din admirație, într-o lume din nu a mai găsit ieșirea.
Javier Bardem îl interpretează pe Pablo Escobar cu o intensitate greu de descris în cuvinte. Nu e doar o interpretare fizică, în ciuda faptului că machiajul și transformarea generală sunt de-a dreptul remarcabile, ci una profund psihologică. Îl vedem pe „Regele Cocainei” în momentele sale de glorie, când are toată lumea la picioare, dar și când este vulnerabil, când simte frică. Sincer, este o interpretare care m-a lăsat, pe alocuri, fără replică.
Pe e cealaltă parte, Penélope Cruz, în rolul Virginiei Vallejo, reușește să transmită complexitatea unei femei care se zbate între fascinație și dezgust, între iubire și frică, între propria carieră și prăpastia spre care se îndreaptă.
Nu e doar „femeia din viața lui Escobar”, ci o figură puternică, tragică, care ne ajută să înțelegem cum, uneori, chiar și cei care cunosc bine lumea din jur pot deveni victime ale propriilor iluzii.
„Loving Pablo” nu este un film ușor de privit. E violent și redă într-o manieră dură realitatea unei epoci în care linia dintre frică și putere era aproape invizibilă.
Cei care nu l-au urmărit încă trebuie să știe de la început faptul că filmul nu încearcă să-l umanizeze sau să-l justifice pe Escobar. Dimpotrivă. Tocmai distanța pe care o păstrează față de personaj accentuează cât de toxică și periculoasă a fost influența acestui om asupra întregii lumi.
de Cristina Marin
