Așa că am dat play la Eclipse, al treilea episod din Saga, disponibil tot pe VOYO. Deși știam ce urmează, de data asta am văzut totul altfel. Eclipse nu mai e doar despre suferință sau despre începuturi confuze și pași către un viitor incert. Este despre alegeri, despre maturizare, despre lecțiile învățate din cauza suferinței. Despre iubirea care nu mai e doar adolescentină, ci despre iubirea care începe să doară, pentru că este trăită la un nivel din ce în ce mai intens.

Dacă Twilight ne-a pus față în față cu atracția, iar New Moon cu pierderea persoanei fără de care viața pare să nu aibă niciun sens, Eclipse vine ca o confruntare între două lumi complet diferite: iubirea intensă, împlinitoare, dar periculoasă pentru Edward Cullen și siguranța caldă, dar limitată pentru Jacob.

Citește și:

Twilight: Filmul care a redefinit poveștile despre vampiri. De ce l-am revăzut acum, la 17 ani de când l-am vizionat prima oară
Twilight: Filmul care a redefinit poveștile despre vampiri. De ce l-am revăzut acum, la 17 ani de când l-am vizionat prima oară

​Bella Swan este prinsă la mijloc. Între două lumi și două iubiri total diferite. Și, pentru prima data, este cum nu se poate mai clar: pe oricine ar alege, celălalt va avea de suferit. Mult. Dar adevărata provocare nu este reprezentată doar de alegerea pe care trebuie să o facă din punct de vedere sentimental, ci și de felul în care începe să își asume cine este și cine vrea să devină.

În Twilight Saga: Eclipse, vedem mai clar ca niciodată cât de periculoasă este lumea supranaturală în care Bella a intrat. Vampirii nou-născuți apar ca o amenințare reală, iar Victoria, încă însetată de răzbunare, aduce cu ea un pericol din ce în ce mai real.

Citește și:

Twilight Saga: New Moon – Filmul care a transformat durerea în realitate. De ce m-a emoționat mai mult acum decât atunci când l-am văzut prima oară
Twilight Saga: New Moon – Filmul care a transformat durerea în realitate. De ce m-a emoționat mai mult acum decât atunci când l-am văzut prima oară

Familia Cullen și vârcolacii lui Jacob trebuie să lase rivalitățile și să lupte împreună, pentru a înfrânge pericolul. Dușmanii naturali devin aliați, totul pentru ca Bella să fie în siguranță. Iar ea înțelege, poate pentru prima oară, ce înseamnă cu adevărat să fii responsabil pentru suferința celor din jur.

De ce Twilight Saga: Eclipse este mai mult decât un banal „film cu vampiri”?

Pentru că aici începe adevărata luptă – nu doar cu monștri, ci cu propria persoană. Bella nu mai este o adolescentă confuză, ci s-a transformat într-o femeie în toată regula, care înțelege că orice alegere aduce și pierderi.

Citește și:

Ce s-a întâmplat cu celebra casă a familiei Cullen din seria Twilight și de ce nu mai poate fi vizitată. Cele cinci episoade, care au făcut istorie la nivel mondial, pot fi văzute pe VOYO
Ce s-a întâmplat cu celebra casă a familiei Cullen din seria Twilight și de ce nu mai poate fi vizitată. Cele cinci episoade, care au făcut istorie la nivel mondial, pot fi văzute pe VOYO

Scenele sunt intense, ritmul este din ce în ce mai alert, iar chimia dintre personaje atinge un nou nivel. Deși Edward și Jacob luptă pentru inima ei, Bella nu mai este salvată, deoarece ea este cea care decide.

De ce să-l revezi în 2025?

Pentru că Twilight Saga: Eclipse nu mai este doar un film pentru adolescenți. Este despre lupta de a-ți păstra inima așa cum este ea într-o lume care îți cere să te schimbi. Este despre curaj, despre loialitate și despre asumare. Iar dacă l-ai văzut prima oară cu ochii unui fan sau a unui adolescent visător, acum îl poți vedea cu ochii unui adult matur și conștient. Și totul se simte diferit.

 

de Andreea Buinoschi

 

Saga Amurg: Eclipsa
Saga Amurg: Eclipsa
Dramă | SUA |
Regizor: David Slade
Actori: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner, Bryce Dallas Howard, Dakota Fanning