de Kadi Bulgakov
Echipa pregătită de Mikel Arteta a atins o bornă greu de imaginat după victoria cu 3-0 în fața Slaviei Praga, în UEFA Champions League, egalând un record al clubului vechi de 122 de ani.
"Tunarii" au legat opt meciuri consecutive în toate competițiile fără gol primit, o performanță defensivă uluitoare, atinsă ultima dată de Woolwich Arsenal în perioada aprilie - octombrie 1903.
Zidul lui Arteta funcționează perfect în Premier League, unde echipa a bifat a cincea partidă la rând fără gol încasat după victoria din weekend contra lui Burnley. Meciul acela a ilustrat perfect dominarea defensivă a londonezilor: Burnley nu a reușit să expedieze niciun șut pe spațiul porții lui David Raya.
Este deja a treia oară în acest sezon de campionat când Arsenal își reduce adversarii la tăcere, interzicându-le orice tentativă pe poartă.
"Cred că prima repriză [cu Burnley] este una dintre cele mai bune pe care le-am jucat; am marcat două goluri, am generat alte două-trei șanse mari și nu am primit nimic. Defensiv, am fost excepționali", a spus Arteta.
Ținta: recordul absolut al lui Chelsea
Cu doar trei goluri primite în zece etape de Premier League, Arsenal amenință acum recordul istoric deținut de Chelsea lui Jose Mourinho din sezonul 2004/2005. Acea echipă a terminat sezonul cu doar 15 goluri încasate.
Dacă își menține ritmul actual, echipa lui Arteta ar urma să termine campionatul cu doar 11 sau 12 goluri primite.
Performanța "tunarilor" l-a impresionat chiar și pe Pep Guardiola, principalul rival la titlu. Managerul lui Manchester City a recunoscut superioritatea lui Arsenal: "Suntem la șase puncte în spatele lor, par de neoprit acum, joacă fantastic. Nu primesc goluri, sunt atât de solizi. Sperăm că Arsenal va primi un gol într-o zi". Pe lângă apărarea de fier, Arsenal este letală și în atac, stabilind un alt record: a devenit echipa cu cele mai multe goluri marcate din corner (8) în această fază a unui sezon de Premier League.