Filmul aduce în centrul atenției nu doar maturizarea eroinei, ci și dinamica dintre personaje, modul în care fiecare își construiește propriul rol într-un univers care pare a fi desprins din paginile cu povești.
Albă-ca-Zăpada este prezentată ca o tânără curioasă, caldă și dornică să cunoască lumea dincolo de zidurile castelului în care a fost ținută ascunsă până acum. Una dintre secvențele de impact este aceea în care iese pentru prima dată din castel după multă vreme și descoperă satul sărăcit de taxele impuse de Regină. Este cuprinsă de uimire, dar și de indignare, iar momentul marchează începutul transformării sale dintr-o prințesă izolată într-o eroină conștientă de responsabilitățile pe care le are.
Citește și:
De partea cealaltă, Regina este vedeta negativă a poveștii. Este o fire teatrală, vanitoasă și obsedată de propria frumusețe. O scenă emblematică o arată în timp ce își consultă oglinda magică, secvența scoțând în evidență atât fragilitatea reginei în fața trecerii timpului, cât și obsesia ei de a controla totul, inclusiv destinul Albei-ca-Zăpada.
Prințul Alcott aduce în poveste doza perfectă de comedie. Răpirea lui accidentală de către cei șapte pitici, dar și modul stângaci, dar amuzant, în care aceștia îl leagă cu frânghii improvizate, este unul dintre momentele care dau tonul jucăuș al filmului. Interacțiunile lui cu piticii, dar și duelul dintre el și Albă-ca-Zăpada, când cei doi se luptă cu lopeți într-o livadă, contribuie la farmecul filmului și la modul în care relația dintre ei se construiește natural, cu mult umor.
Cei șapte pitici sunt reinventați într-un mod original. Nu mai sunt minerii clasici ai basmului, care muncesc din greu toată ziua, ci sunt mici bandiți ingenioși, care se deplasează prin pădure cu ajutorul unor dispozitive extensibile, semănând aproape cu niște acrobați.
Citește și:
Scena în care o învață pe Albă-ca-Zăpada să lupte, folosind nu doar arme improvizate, ci și un fel de dans sincronizat, oferă o perspectivă nouă asupra rolului lor în poveste, nu doar ca protectori, ci și ca mentori.
Finalul, cu confruntarea dintre Albă-ca-Zăpada și creatura monstruoasă din pădure, care se dovedește a fi controlată de o vrajă tragică, aduce o notă emoțională. Alegerea eroinei de a înfrunta pericolul cu curaj, dar și cu compasiune, demonstrează cât de mult s-a maturizat Albă-ca-Zăpada și cât de mult pune pe primul loc binele poporului chinuit de Regina cea rea.
„Oglindă, oglinjoară” nu este o adaptare tradițională, ci o versiune care îmbină satirele sociale, estetica și umorul pentru a oferi o experiență vizuală plină de viață și accesibilă. Este un film care reușește să transmită mesaje despre curaj, identitate și alegerea de a-ți scrie singur destinul.
Ce nu știai despre filmul „Oglindă, oglinjoară”
„Oglindă, oglinjoară” este un film lansat în anul 2012 în Statele Unite ale Americii, o reinterpretare vizuală plină de umor a basmului „Albă-ca-Zăpada”. Producția a beneficiat de un buget consistent, estimat între 85 și 100 de milioane de dolari, iar investiția s-a dovedit inspirată. Pelicula a înregistrat încasări globale de aproximativ 183 de milioane de dolari, recuperându-și costurile și obținând un profit destul de bun.
În America de Nord, a strâns aproape 65 de milioane de dolari, restul provenind din lansările internaționale. Chiar dacă nu a devenit un fenomen cultural, filmul a fost un succes comercial destul de bun și a reușit să se impună în rândul publicului tânăr și al familiilor.
Pe lângă partea financiară, distribuția filmului a atras multă atenție. Lily Collins interpretează o Albă-ca-Zăpada delicată, dar curajoasă, care descoperă treptat nedreptățile din regatul condus de mama sa vitregă. În rolul Reginei, Julia Roberts aduce o energie deosebită: vanitoasă, manipulatoare și extravagantă, ea domină ecranul cu un mix între comedie și viclenie, asumându-și cu plăcere toate exagerările personajului.
Prince Alcott, jucat de Armie Hammer, este prințul clasic al basmelor, dar cu accente comice, adesea prins între șarmul inocent și situații ridicole. Alături de el, Nathan Lane îl întruchipează pe Brighton, servitorul loial și confuz al reginei, iar grupul celor șapte pitici, reimaginați ca hoți rebel-acrobați, adaugă dinamism și umor prin personalitățile lor distincte și scenele în care își etalează micile invenții și scheme de supraviețuire.
Actorii au vorbit adesea despre experiența lor pe platou. Lily Collins a descris Albă-ca-Zăpada ca pe o combinație între inocență și determinare, subliniind că s-a simțit atrasă de evoluția ei de la o prințesă protejată la o tânără care își revendică destinul.
Actrița principală a insistat încă de la început că nu își dorea o prințesă stereotipică, punctând că era important ca personajul ei să fie unul credibil, apropiat de tinerii care o vor privi jucând: „Nu am vrut să fiu o caricatură a unei prințese de basm deja existente în varianta de desene animate. Am vrut să fiu cineva la care fetele tinere să se uite și să spună: «Ea îmi este prietenă»”.
Mai mult decât atât, a vorbit și despre felul în care Albă-ca-Zăpada se maturizează în poveste, învățând să își găsească forța interioară. Lily Collins a subliniat că frumusețea nu este un concept pe care personajul îl folosește sau îl conștientizează pentru a-și defini identitatea: „Prințul și regina vorbesc despre frumusețea ei, dar Albă-ca-Zăpada nu e niciodată conștientă de asta… Ea învață de la pitici ce înseamnă încrederea în sine, și odată ce te accepți pe tine, poți să mergi mai departe și să te deschizi către lume”.
De asemenea, Julia Roberts a mărturisit că a fost încântată de libertatea de a crea o regină opulentă și teatrală, considerând rolul o ocazie de a explora partea „delicios de egoistă” a personajului.
Actrița a recunoscut că, inițial, nu era convinsă că rolul i se potrivește, însă totul s-a schimbat când a citit scenariul și a discutat cu regizorul: „Când am auzit că el regizează filmul, am citit scenariul și m-a captivat… Mi-am spus: «Stai puțin, chiar se întâmplă ceva interesant aici»”.
Julia Roberts a descris personajul reginei ca pe o oportunitate de a juca fără limite, un rol extravagant care permite libertate totală: „Nu există reguli de realitate sau logică ce i se aplică, așa că puteam face orice, puteam deraia în orice direcție, și pentru mine tot avea sens. A fost distractiv să joc un personaj negativ… nu trebuie să te gândești dacă o persoană reală ar face așa ceva.”
În ceea ce privește reacțiile criticilor și ale publicului, filmul a primit evaluări mixte, dar a fost apreciat pentru mai multe elemente. Pe IMDb are un scor în jurul notei 5.6, iar, pe Rotten Tomatoes, procentul de aprobare este aproximativ similar.
Cu toate acestea, recenziile pozitive au subliniat constant frumusețea filmului, iar criticii au lăudat decorurile bogate, costumele elaborate și stilul puternic stilizat al regizorului, afirmând că pelicula este „o splendoare pentru ochi”, un tablou colorat care reușește să redea lumea basmului într-o manieră contemporană, dar păstrând farmecul poveștii.
În ansamblu, însă, „Oglindă, oglinjoară” rămâne o adaptare originală, impresionantă vizual și accesibilă, care urmărește să reinventeze basmul prin culoare, exuberanță și reinterpretarea amuzantă a unor personaje arhicunoscute.
Succesul său comercial, distribuția carismatică și estetica impresionantă îl transformă într-un film potrivit pentru o seară relaxantă, în care basmul clasic este reimaginat într-o manieră modernă, creativă și jucăușă.
de Andreea Buinoschi
