După ce l-am văzut pe VOYO am rămas cu impresia că nu intriga este cu adevărat importantă aici, ci felul în care filmul te face să simți trecerea timpului, singurătatea și apropierea inevitabilă a sfârșitului.
În centrul poveștii se află Wilson, interpretat impecabil de Ian McShane, un asasin îmbătrânit care ajunge în Fuerteventura pentru ceea ce pare a fi ultima lui misiune. Totul începe simplu, ridică o mașină închiriată, merge la o casă izolată unde ar trebui să se afle ținta sa, dar locul este gol.
În loc să forțeze lucrurile, Wilson pleacă și începe să se comporte ca un turist aflat într-o vacanță liniștită. Filmul evită constant explicațiile directe.
Sunt multe momente în care regizorul și scenaristul Nacho Faerna preferă să lase spații goale în poveste, iar spectatorul trebuie să completeze singur piesele lipsă. La început poate părea frustrant, însă exact această alegere transformă „American star” într-un film diferit de majoritatea producțiilor din genul crime-noir.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este interpretarea lui Ian McShane. Actorul construiește un personaj care spune foarte puțin, dar transmite enorm prin expresii și priviri. Sunt cadre lungi, filmate foarte aproape de chipul său, în care aproape că îi poți citi gândurile fără să rostească vreun cuvânt.
Wilson pare un om care știe că drumul din spatele lui este mult mai lung decât cel care i-a rămas înainte. Există referințe la războiul din Falkland, ceea ce sugerează că personajul poartă în el zeci de ani de violență și regrete. În același timp, filmul nu îl transformă niciodată într-un erou sau într-un monstru. Este pur și simplu un om obosit, prins într-o viață din care nu mai știe cum să iasă.
Pe parcurs, Wilson începe să interacționeze cu localnicii și cu ceilalți turiști. O întâlnește pe Gloria, interpretată de Nora Arnezeder, femeia pe care o văzuse inițial la casa din deșert. Relația dintre ei nu merge deloc în direcția la care te-ai aștepta într-un astfel de film. Din contră, legătura lor ajunge să dezvăluie laturi surprinzător de fragile atât ale lui Wilson, cât și ale Gloriei.
În câteva dintre cele mai bune scene apare și Fanny Ardant, în rolul mamei Gloriei. Momentele dintre ea și Wilson sunt printre cele mai calde din întreg filmul și contrastează puternic cu profesia personajului principal.
Titlul filmului vine de la epava unei nave eșuate în apropierea insulei. Wilson află că vasul este doar puțin mai vechi decât el, iar simbolistica devine evidentă, ceva care pare solid și imposibil de clintit poate fi extrem de fragil.
De fapt, „American star” este un film despre așteptare. Wilson așteaptă sosirea țintei sale, dar în același timp pare că își așteaptă și propriul sfârșit. Totul se desfășoară lent, aproape hipnotic, iar peisajele superbe din Fuerteventura accentuează senzația de izolare și melancolie.
Atmosfera se schimbă atunci când apare Ryan, interpretat de Adam Nagaitis, fiul unui fost camarad de arme al lui Wilson. Ryan este și el asasin plătit, însă reprezintă opusul protagonistului: impulsiv, arogant și convins că este invincibil. Relația dintre cei doi devine motorul tensiunii din ultima parte a filmului.
Mi-a plăcut faptul că regizorul nu scade niciodată în clișeele obișnuite ale genului. Chiar și atunci când povestea intră într-o zonă mai apropiată de filmul noir clasic, totul păstrează acea notă melancolică și contemplativă. Finalul lasă un gust amar și confirmă ideea că nimeni nu poate scăpa cu adevărat de propriul trecut.
„American star” nu este un film pentru cei care caută acțiune continuă sau răsturnări spectaculoase de situație. Este mai degrabă un studiu despre îmbătrânire, vinovăție și singurătate, construit cu multă răbdare și rafinament vizual. Iar Ian McShane oferă una dintre acele interpretări care demonstrează că uneori o simplă privire poate spune mai mult decât zece pagini de dialog.
Din ce am găsit în mediul online despre film, Ian McShane a vorbit într-un interviu pentru The Independent despre „American star”, afirmând că s-a regăsit în personaj, comparând viața unui asasin plătit cu cea a unui actor.
„Accepți un job, îl faci și pleci mai departe”. Actorul a mai povestit că filmările au venit într-o perioadă dificilă din viața lui, după moartea mamei sale și a soacrei sale, iar acea tristețe „s-a infiltrat” în interpretarea personajului fără ca el să-și dea seama.
Ian McShane laudă atmosfera relaxată de pe platou și spune că experiența a fost mult mai civilizată decât producțiile uriașe de la Hollywood. El compară filmul cu seria „John Wick”, explicând însă că aici nu existau studiouri și producători care să stea permanent cu ochii pe tine.
de Mădălina Maftei
