În 2020, filmul sud-coreean „Parasite”/„Parazit”, în regia lui Bong Joon-ho, făcea istorie devenind prima producție în altă limbă decât engleza care lua prestigiosul Oscar pentru Cel mai bun film (producția franceză „The Artist” lua Oscarul cu opt ani mai devreme, dar era un film mut).
Parasite obținea în acea seară a galei Oscar victorii și în categoriile „Cel mai bun film internațional”, „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun scenariu original”. Acest lucru a creat o explozie de interes pentru producțiile sud-coreene. Volumul de vizionări al filmelor sud-coreene a crescut global. Asta și pentru că platformele de streaming oferă acces la o varietate mai mare de selecțiuni internaționale, aducând – printre altele – și lumea coreeană mai aproape de noi toți.
Între comedie neagră, dramă socială, tragedie și film psihologic, Parasite (2019) spune povestea unei familii cu probleme financiare, ai cărei membri se insinuează ca angajați în viața bogatei familii Park, dând naștere unui şir de întâmplări imposibil de controlat. Dacă Parasite ar spune doar ceea ce arată sinopsisul, anume strania viclenie a unei familii de șomeri (tată, mamă, fiică, fiu) care - pentru a scăpa de viața în sărăcia unui subsol - pune la cale un plan de a profita de naivitatea unei familii bogate, am putea concluziona că e un film despre inechitatea socială din Coreea de Sud.
Însă filmul nu alunecă în clișee: nu e doar un film social, după cum nu e nici numai comedie: oricâte elemente comice ar avea, până la final în Parasite se va vărsa sânge, și deloc într-un mod previzibil. De altfel, încă de dinainte de Parasite, regizorul sud-corean Bong Joon Ho și-a demonstrat versatilitatea experimentând cu mai multe genuri de film (dramă, comedie, thriller psihologic, film polițist, horror, monster movie), genuri între care nu doar că migrează, dar le și îmbină abil, fiind unul dintre cei mai prolifici cineaști ai ultimelor două decenii din Coreea de Sud, autorul unor filme precum Memories of Murder/Salinui chueok, The Host/Gwoemul, Mother/Mama, Okja. Dar abia thrillerul Parasite l-a transformat pe regizorul de 50 de ani într-un star global.
Variety scrie că „autorul coreean este într-o formă de zile mari cu Parasite, această tragicomedie neagră ca smoala despre inegalităţile sociale din Coreea modernă”; Time Magazine a fost de părere că pelicula este un „exemplu superb despre cum o poveste bine spusă, cu personaje vii, poate tăia până la os şi te poate lăsa pe gânduri zile în şir”, iar Times concluzionează: „Parasite este capodopera spre care autorul şi-a îndreptat întreaga sa carieră”.
Am regăsit același comic de situație și de gesturi tipice cinematografului sud-coreean și mai ales filmelor polițiste. Pe alocuri am râs, și am constatat că - dincolo de mitul hărniciei aproape perfecte asiatice - coreenii au și ei tăntălăii lor (nu știm dacă e ceva legat de cultura Coreei și a Orientului, de Confucianism sau de tradițiile locale ce pun accentul pe supunere în detrimentul gândirii libere și a spiritului critic), după cum au și săracii lor.
Cert este că apariții de fantome, reguli nescrise de comportament între soți ori între șef și angajat, tipice unei societăți tradiționale, sunt combinate cu idioția pur occidentală (un tată sud-coreean se îmbracă în indian pentru a-i face pe plac fiului răsfățat) într-un mod unic.
Nu ratați Parasite - disponibil din 29 martie pe VOYO - veți aprecia originalitatea filmului și pluralitate de concluzii pe care o propune.
De Gloria-Mona Stroescu
